- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (16.12.2013, 15:43)
- Teodora Nicolau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
China, mândră de "succesul total" al misiunii sale de aselenizare
Presa chineză a salutat, luni, "succesul total" al misiunii Chang'e-3 şi a publicat primele fotografii realizate de roverul spaţial Iepurele de jad, în care se observă amprentele lăsate pe solul lunar de cele şase roţi ale vehiculului.
887 afișări
China, mândră de "succesul total" al misiunii sale de aselenizare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
China, ţara cu cea mai mare populaţie din lume, a reuşit, weekendul trecut, două realizări tehnologice majore, la doar câteva ore una de cealaltă - aselenizarea sondei Chang'e-3 şi debarcarea pe Lună a roverului Iepurele de jad.
Vehiculul cu şase roţi, care are o masă de 120 de kilograme, şi-a întins panourile solare în Golful curcubeului, o zonă lunară încă neexplorată, potrivit Administraţiei spaţiale chineze. Această zonă oferă condiţii favorabile în privinţa expunerii la Soare şi în privinţa posibilităţilor de comunicare cu Terra.
ULTIMELE ȘTIRI
-
IQ-ul tinerilor stagnează încă din anul 2000. Care sunt cauzele
-
Apple reia discuţiile cu OpenAI pentru a introduce pe iPhone funcţii cu inteligenţă artificială generativă
-
Ion Cristoiu: Să construim, acesta e cuvântul de ordine
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
Roverul teleghidat, conceput pentru a rezista la diferenţe de temperatură de 300 de grade Celsius, a realizat o fotografie a modulului de aterizare al sondei Chang'e-3, fixat pe solul lunar cu patru suporturi telescopice.
Acest modul a reuşit să coboare, sâmbătă, pe satelitul natural al Terrei, după ce şi-a pornit, pentru a-şi încetini coborârea, motoarele cu propulsie inversată. Evenimentul a fost transmis la televiziunea chineză.
China a devenit astfel a treia ţară din lume şi prima ţară din Asia care a reuşit o aselenizare lentă. Sonda a debarcat pe lună roverul de explorare Iepurele de jad, care a devenit astfel funcţional.
Iepurele de jad va efectua analize ştiinţifice ale solului lunar şi observaţii prin telescop, trimiţând pe Terra imagini în 3D cu satelitul său natural. Roverul va fi operaţional timp de trei luni, perioadă în care se va deplasa cu o viteză maximă de 200 de metri pe oră.
China este, astfel, a treia ţară din lume, după Statele Unite şi Uniunea Sovietică, ce a reuşit o aselenizare lentă - ultima aselenizare a unei staţii spaţiale având loc în august 1976, în cadrul misiunii spaţiale sovietice Luna 24.
Salutând "succesul total" al misiunii Chang'e-3, întreaga presă oficială chineză a publicat luni primele fotografii realizate de roverul spaţial Iepurele de jad, în care se observă amprentele lăsate pe solul lunar de cele şase roţi ale vehiculului.
"Având în vedere creşterea rapidă a populaţiei mondiale şi epuizarea numeroaselor resurse (naturale, n.r.), progresele explorării spaţiale şi utilizarea paşnică a resurselor pe Lună sau Marte ar putea fi o opţiune pentru omenire", a declarat cotidianul China Daily, într-un editorial intitulat "Misiunea fantastică pe Lună".
Duminică, preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi prim-ministrul Li Keqiang s-au deplasat la Centrul de control spaţial din Beijing, unde a fost anunţat oficial "succesul total" al misiunii Chang'e-3.
Aselenizarea de sâmbătă face parte din program spaţial Chang'e, marcat deja de succesele realizate de sondele Chang'e-1 (lansată în octombrie 2007) şi Chang'e-2 (lansată în octombrie 2010), care au permis, după plasarea lor pe orbită, efectuarea unor observaţii detaliate asupra Lunii.
Agenţia de presă oficială China News a anunţat, pe de altă parte, lansarea misiunii Chang'e-5, care va avea loc în 2017, după lansarea misiunii Chang'e-4, programată deja pentru anul 2015.
China alocă multe miliarde de dolari misiunilor de cucerire a spaţiului, percepută ca un simbol al puterii de care dispune această ţară, dar şi al ambiţiilor Partidului Comunist Chinez (PCC) aflat la putere. În acest sens, China doreşte să devină prima ţară din Asia care va trimite un astronaut pe Lună, probabil după 2025.
Şi alte ţări din Asia au ambiţii spaţiale care vizează Luna, începând cu India, care a reuşit să plaseze pe Lună o sondă, pe 14 noiembrie 2008 - o premieră, de la lansarea programului spaţial indian (1963).
Citește pe alephnews.ro: Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe