Coronavirus: Cercetătorii au descoperit două noi simptome ale COVID-19 la copii

  • Scaunele diareice şi vărsăturile ar putea fi un semn important al infecţiei cu noul coronavirus la copii, spun cercetătorii.
  • Cercetătorii fac apeluri pentru actualizarea listei oficiale a simptomelor.
  • Lista sintomelor coronavirusului la copii include în prezent doar trei simptome: o temperatură ridicată, o tuse continuă şi o pierdere sau schimbare mirosului sau gustului.
  • Acesta din urmă a fost adăugat pe listă în luna mai.
10278 afișări
Imaginea articolului Coronavirus: Cercetătorii au descoperit două noi simptome ale COVID-19 la copii

O serie de studii la adulţi au semnalat simptome, inclusiv dureri musculare, oboseală, confuzie, dureri în piept şi probleme stomacale. Un studiu încă evaluat de către cercetători de la King’s College London, bazat pe datele din aplicaţia Covid pentru studiul simptomelor, a constatat că simptomele se încadrează în şase grupuri principale la adulţi, unul dintre ele fiind problemele gastro-intestinale, relatează The Guardian.

Acum, cercetătorii de la Queen’s University din Belfast spun că au confirmat că problemele stomacale sunt un simptom al Covid-19 la copii şi au dezvăluit că pare a fi un semn cheie al bolii.

„În grupul nostru, scaunele diareice şi vărsăturile au fost mai predictive decât, să zicem, tusea sau chiar modificările mirosului şi gustului”, a spus dr. Tom Waterfield, autor al cercetării. „Dacă dorim să diagnosticam de fapt infecţia la copii, trebuie să începem să ne uităm la diaree şi vărsături, nu doar la simptomele tractului respirator superior”.

Waterfield a spus că luând în considerare cele trei simptome actuale recunoscute, testarea copiilor simptomatici ar identifica 76% din cazuri, presupunând un test perfect precis, în timp ce adăugarea simptomelor gastrointestinale la lista de verificare ar aduce cifra la 97%.

Prof. Tim Spector, de la King’s College din Londra, a declarat că descoperirile au apărut în urma cercetărilor efectuate de echipa sa. „Datele noastre despre aproape 250.000 de copii din aplicaţia Covid pentru studiul simptomelor sugerează că copiii care au fost testaţi pozitiv au o gamă largă de simptome şi că tusea nu este la fel de frecventă la copii ca la adulţi”, a spus acesta.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici