Conducerea ICR, despre trecerea la Senat: ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL

Conducerea ICR, o instituţie care îl are ca preşedinte pe Horia-Roman Patapievici, transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL, în urma deciziei Executivului de trecere a institutului de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului.

791 afișări
Imaginea articolului Conducerea ICR, despre trecerea la Senat: ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL

Horia-Roman Patapievici (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Conducerea Institutului Cultural Român (ICR) a transmis MEDIAFAX un comunicat referitor la Ordonanţa de urgenţă prin care ICR trece în subordinea Senatului. În comunicat se precizează că acesta este un punct de vedere instituţional şi nu se referă la persoane.

La momentul difuzării acestei ştiri, Horia-Roman Patapievici participă la o conferinţă de presă care are ca subiect aceeaşi Ordonanţă de urgenţă prin care ICR a trecut de sub autoritatea simbolică a preşedintelui României în subordinea efectivă a Senatului.

Potrivit comunicatului, în şedinţa de miercuri, Guvernul USL (premier PSD) a decis prin Ordonanţă de urgenţă trecerea ICR de sub autoritatea simbolică a preşedintelui României în subordinea efectivă a Senatului, mai precis a Biroului permanent al Senatului.

"Această Ordonanţă de urgenţă modifică Legea 356/2003, prin care se stipula că ICR funcţionează sub autoritatea Preşedintelui României. În 2003, preşedinte al României era Ion Iliescu, iar Guvernul PSD (premier Adrian Năstase), care a compus şi votat Legea 356, considera că funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o garanţie a autonomiei şi nepolitizării ICR. Astăzi, tot un guvern PSD (condus de pupilul premierului de atunci), consideră că, dimpotrivă, funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o politizare a institutului", se spune în comunicat.

Potrivit conducerii ICR, "fie soluţia PSD iniţială era menită din capul locului să politizeze institutul şi acum PSD e nemulţumit că politizarea nu se mai face în sensul dorit de el, deoarece preşedinte nu mai este Ion Iliescu, ci Traian Băsescu; fie soluţia iniţială era bună, pentru că scotea efectiv institutul de sub influenţa politicii, dar acum PSD doreşte să renunţe la ea, deoarece vrea cu toată tăria să politizeze activitatea ICR".

"Dat fiind că există dovezi în minutele Consiliului de Conducere al ICR că fostul preşedinte ICR, Augustin Buzura, s-a putut opune cu succes unei injoncţiuni de politizare venită în 2004 din partea fostului şef al statului, Ion Iliescu, rezultă că formula iniţială a Legii 356/2003 permitea autonomia politică a institutului", se mai spune în comunicat.

"Concluzia este că Guvernul USL doreşte cu atâta urgenţă să modifice legea pe care singur a creat-o în 2003, deoarece ştie că legal, în actuala formulă legislativă, nu poate dispune politic de ICR. Or, singura urgenţă care justifică această ordonanţă de urgenţă este setea de subordonare politică cât mai rapidă a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome faţă de puterea USL. Drept urmare, PSD din 2012 anulează soluţiile PSD din 2003, cu argumentul că soluţia din 2003 ar politiza, iar soluţia de acum ar depolitiza. Vede oricine că, oricare ar fi adevărul, PSD a greşit cel puţin odată. Însă, spre deosebire de 2003, în 2012, dorinţa de a politiza ICR este evidentă", mai spune conducerea ICR.

Potrivit comunicatului, în viziunea ordonanţei de urgenţă, "conducerea ICR şi Consiliul de conducere trebuie puse sub autoritatea Biroului permanent al Senatului; or, deciziile Biroului permanent al Senatului nu pot fi decât politice, reflectând echilibrul politic la zi din interiorul Biroului". "În acest mod, şi ICR va fi adus la politizarea nocivă care paralizează activitatea unor instituţii precum CNSAS, CNA, TVR, care funcţionează exact pe această schemă politică. Prin această Ordonanţă de urgenţă, Guvernul va reuşi distrugerea autonomiei ICR şi aducerea acestuia în impasul endemic de funcţionare, pe care societatea românească îl poate constata în cazul unor instituţii precum CNSAS ori TVR", mai spune conducerea ICR.

"Extraordinarul succes instituţional care este în prezent ICR cade victimă setei de putere imediate şi cu orice preţ a Guvernului USL, oricine se va afla în continuare la conducerea ICR. Dar adevărata victimă, cum se va vedea foarte curând, este cultura română, sunt actorii şi operatorii culturali români ; nu în ultimul rând, imaginea culturii noastre în lume, faţă de partenerii pe care conduita ICR din 2005 încoace i-a convins că se poate, că România poate fi un partener serios, creativ şi, din punct de vedere instituţional, fiabil. Ei bine, Guvernul USL le va demonstra că nu se poate. Vom reveni la ce am fost, şi chiar mai rău decât atât", încheie conducerea ICR.

Premierul Ponta a justificat, miercuri, decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Parlamentului prin faptul că instituţia era "mult prea politizată" şi a arătat că ICR va fi subordonat Senatului, condus acum de Vasile Blaga, apropiat şefului statului.

De cealaltă parte, preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că este mândru de activitatea ICR de când este el şef al statului, iar Horia Roman Patapievici este preşedinte al institutului, acuzând Guvernul şi PSD că nu au avut decenţa să îl anunţe despre mutarea ICR de la Preşedinţie la Senat. "Ce vreţi să vă mai spun? În loc să te ocupe să creezi locuri de muncă, te uiţi cum poţi lua, să goleşti de conţinut instituţia prezidenţială. Asta arată, este expresia modului de a gândi al PSD-ului. Dar asta e viaţa, mergem înainte", a spus şeful statului.

Institutul Cultural Român este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, care funcţionează în prezent sub autoritatea preşedintelui României. Şeful statului este preşedintele de onoare al Institutului.

Institutul este condus în prezent de Horia Roman Patapievici, din postura de preşedinte, şi de Tania Radu şi Mircea Mihăieş, din postura de vicepreşedinţi.

Misiunea Institutului Cultural Român este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Activitatea Institutului Cultural Român este înţeleasă ca o modalitate complementară de atingere a obiectivelor strategice ale României, alături de iniţiativele externe de factură politică şi economică. Pe lângă sediul central de la Bucureşti, ICR are deschise mai multe institute în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici