Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu: E nedrept să nu fim trataţi la fel ca TIFF sau Festivalul Enescu privind finanţarea

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are un buget de şase milioane de euro, singurul "sprijin cert" din bani publici fiind al Primăriei, care a alocat 950.000 de euro, spune directorul Constantin Chiriac, adăugând că e nedrept că FITS nu e tratat la fel ca Festivalul Enescu sau TIFF.

210 afișări
Imaginea articolului Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu: E nedrept să nu fim trataţi la fel ca TIFF sau Festivalul Enescu privind finanţarea

Constantin Chiriac (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

Directorul FITS, Constantin Chiriac, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că bugetul celei de-a XX-a ediţii a manifestării este de peste şase milioane de euro, iar un sprijin important a venit din partea Primăriei Sibiu, care a finanţat manifestarea cu 4,1 milioane de lei, cu un milion de lei mai mult faţă de anul trecut, adică aproape 950.000 de euro.

"În ceea ce priveşte banii publici, este singurul sprijin cert pe care îl am tot timpul", a declarat Chiriac, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Directorul FITS a precizat că de la Ministerul Culturii a primit 500.000 de lei, iar "după insistenţe uriaşe" suma a fost suplimentată cu 300.000 de lei, în condiţiile în care, în anul 2012, Ministerul Culturii a finanţat cu un milion de lei festivalul, iar în 2011 cu 1,5 milioane de lei.

Potrivit lui Chiriac, Institutul Cultural Român a oferit o finanţare de circa 100.000 de lei, UNITER - 30.000 de lei, iar Consiliul Judeţean Sibiu - 30.000 de lei.

Chiriac a menţionat că se fac demersuri pe lângă Guvern pentru suplimentarea banilor alocaţi festivalului cu încă 300.000 de lei, "pentru a ajunge, măcar, la suma oferită anul trecut".

"Procentajul banilor publici din totalul cheltuielilor pe care festivalul le are, care se cifrează la peste 6 milioane de euro, înseamnă mai puţin de 15 la sută. Este unul din foarte puţinele festivaluri din lume, în orice caz singurul din România, care aduce, pe lângă câştigul cultural, de imagine, câştig financiar. Este o afacere foarte rentabilă pentru România, pentru că toţi banii care vin pentru companiile care ajung în România se cheltuiesc aici", a declarat Chiriac.

El a cerut ca FITS să fie "tratat pe picior de egalitate" cu alte festivaluri din România.

"Este nedrept - şi semnalez această nedreptate - să nu fim trataţi la fel ca toate celelalte festivaluri importante care înseamnă imagine pentru România şi nominalizez Festivalul Enescu, Festivalul Naţional de Teatru, TIFF. Enescu primeşte aproape 99 la sută bani publici. Mă rog, din declaraţiile oficiale, 90 la sută. Festivalul Naţional, vreo 90 la sută. TIFF-ul aproape 55 la sută. Aş vrea să vedem să suntem trataţi pe picior de egalitate cu toate aceste structuri. Nu vorbesc de celelalte, multe dintre ele subvenţionate sută la sută, care sunt multe dintre ele obiectiv politic. Aş vrea să fim trataţi pe picior de egalitate, nu pe ideea: «Lăsaţi-l pe Chiriac că oricum se descurcă»", a afirmat el.

Potrivit acestuia, multe dintre ţările participante la festival aduc companiile şi spectacolele pe cheltuiala proprie, dând exemplul Poloniei, care aduce patru companii de spectacole şi şapte personalităţi, plătind pentru ele 380.000 de euro, în condiţiile în care "Franţa, Germania, Japonia plătesc mult mai mult de atât".

Întrebat de ce nu reuşeşte să atragă bani mai mulţi pentru festival de la Guvern, Chiriac a răspuns: "Pentru că deocamdată nu există niciun program multinaţional de finanţare în România, nu există o reformă în domeniul culturii, nu există decât o chestie care se face pe genunchi. Când a ieşit bugetul anul acesta? Care e prima grijă? Cum reuşim să punem mai mulţi bani ca să împărţim către toţi cei care ne sunt clienţi? Eu nu sunt client. De pe scena Festivalului de la Sibiu nu a rostit niciun politician niciun mesaj. Au fost de-a lungul anului zeci, sute de telefoane, care să urce pe scenă. Nu a urcat nimeni. Nu aţi văzut niciodată vreun congres al partidului pe scena Teatrului National din Sibiu. Şi nici nu o să vedeţi".

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va avea loc în perioada 7-16 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici