Gala premiilor Gopo 2011, luni la Pro Cinema

Pro Cinema va difuza în direct şi în exclusivitate gala premiilor Gopo 2011, luni, de la ora 19.00, spectatorii putând afla ultimele noutăţi de pe covorul roşu de la Amalia Enache şi Mircea Solcanu, dar şi să trăiască emoţiile galei prezentate de Andi Moisescu, informează televiziunea.

72 afișări
Imaginea articolului Gala premiilor Gopo 2011, luni la Pro Cinema

Gala premiilor Gopo 2011, luni la Pro Cinema (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Luni, de la ora 19.00, telespectatorii sunt invitaţi de Andi Moisescu, gazda evenimentului, la o întâlnire cu numele grele ale filmului autohton, cu regizori, actori şi scenarişti care s-au afirmat nu numai în ţară, ci şi la festivalurile internaţionale.

De la ora 19.00, telespectatorii Pro Cinema vor fi alături de Amalia Enache şi Mircea Solcanu, care vor intervieva vedetele filmului românesc, aflate pe covorul roşu. Timp de o oră, telespectatorii Pro Cinema vor putea admira ţinutele actorilor şi actriţelor invitate la eveniment şi vor afla informaţii despre peliculele aflate în cursă, dar şi despre starea de spirit a nominalizaţilor la cele mai importante categorii ale premiilor Gopo de la Amalia Enache şi Mircea Solcanu.

De la ora 20.00, timp de trei ore, telespectatorii Pro Cinema vor trăi emoţiile galei premiilor Gopo alături de actorii, regizorii, scenariştii şi ceilalţi oameni de film aflaţi în cursa pentru Oscarurile româneşti în cel mai prolific an în ceea ce priveşte producţia cinematografică autohtonă, din 1989 până în prezent.

12 lungmetraje, 6 scurtmetraje şi 5 documentare se vor lupta pentru cucerirea statuetelor Gopo.

Cel mai bun film românesc al anului 2010 va fi ales de cei peste 400 de profesionişti votanţi la premiile Gopo dintre "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", "Eu când vreau să fluier, fluier", "Marţi, după Crăciun", "Medalia de onoare" şi "Morgen".

La categoria "cel mai bun film european" se află în cursă cinci producţii prezentate pe ecranele româneşti în 2010: "O lecţie de viaţă/ An Education", "Antichrist/ Antichrist", "Panglica Albă/ Das Weisse Band", "Profetul/ Un prophète" şi "Iluzionistul/ L'Illusionniste".

În cadrul celei de-a cincea ediţii a galei premiilor Gopo, Pro Cinema va acorda un premiu special, înmânat de Cristian Tudor Popescu, pentru cel mai popular film românesc difuzat în 2010 de postul de televiziune, iar VJ Oana va înmâna premiul special MTV pentru cel mai bun sărut.

Gala premiilor Gopo va putea fi urmărita în direct şi pe www.procinema.ro şi înregistrat, pe Pro TV Internaţional.

Din 29 martie şi până pe 1 aprilie, de la ora 18.30, telespectatorii Pro Cinema pot urmări "Best of Gopo 2011". În cele patru ediţii ale emisiunii, telespectatorii se vor putea întâlni cu marii câştigători ai Oscarurilor româneşti de anul acesta. Echipa câştigătoare a premiului pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor al anului 2010, dar şi cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă vor fi prezenţi în editţile speciale "Best of Gopo 2011". În aceleaşi emisiuni vor fi difuzate interviurile acordate de aceştia pe covorul roşu, reacţiile surprinse în momentul anunţării câştigătorilor, dar şi momente importante ale evenimentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici