Lupte medievale, jonglerii şi concerte în aer liber la Zilele Cetăţii Medievale, în Alba Iulia

Sute de persoane au participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la deschiderea "Zilelor Cetăţii Medievale', manifestare ce va cuprinde scenete şi lupte medievale, spectacole de dansuri, de mimă şi jonglerii, dar şi concerte în aer liber de muzică medievală.

345 afișări
Imaginea articolului Lupte medievale, jonglerii şi concerte în aer liber la Zilele Cetăţii Medievale, în Alba Iulia

Lupte medievale, jonglerii şi concerte în aer liber la Zilele Cetăţii Medievale (Imagine: Cristiana Sabau/Mediafax Foto)

Deschiderea "Zilelor Cetăţii Medievale' a avut loc în interiorul Cetăţii Vauban din Alba Iulia, unde zeci de personaje medievale precum cavaleri, domniţe, trubaduri sau menestreli au participat la o paradă.

Câteva sute de persoane, localnici sau turişti au urmărit parada şi spectacolele în aer liber realizate de trupele şi ordinele medievale.

Pe parcursul întregii zile, spectatorii au parte de demonstraţii de luptă şi scenete realizate de diverse ordine cavalereşti, pot urmări în stradă spectacole de dansuri, mimă şi jonglerii sau pot participa la ateliere în care să înveţe arta textilă medievală, cum să tragă cu arcul sau cum să lupte cu spada.

În program sunt incluse şi demonstraţii de mânuire a steagurilor sau a armelor medievale, iar seara se va încheia cu un concert susţinut de formaţia "Bordo Sarkany" din Ungaria şi dansuri cu torţe sau jonglerii cu foc.

Zilele Cetăţii Medievale vor continua duminică, atunci când vor avea loc alte spectacole pe străzile interioare ale cetăţii din Alba Iulia, concerte sau spectacole pirotehnice.

Pe tot parcursul celor două zile, publicul va avea parte de concursuri surpriză şi activităţi interactive precum plimbări gratuite cu şareta medievală, ateliere de luptă medievală, atelier de artă textilă - cusătorie şi broderie, atelier de reprodus medalioane ceramice, atelier de gastronomie medievală, şcoală de dans medieval, atelier de tras cu arcul, atelier de istorie interactivă şi poveşti sau şcoală de spadă.

Cetatea din Alba Iulia a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România. Planul cetăţii a fost întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Ştefan de Steinville, completată apoi de generalul Weiss.

Lucrările propriu-zise la fortificaţia de la Alba Iulia au început la 4 noiembrie 1715, când s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol, dedicat împăratului, situat pe latura de nord a cetăţii.

Centrul militar al Transilvaniei şi depozitul general pentru armament, pe aceea vreme, cetatea albaiuliană are valoare arhitecturală datorita lucrărilor în piatră realizate de sculptori italieni în urmă cu 300 de ani. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20.000 de iobagi.

Înainte de a se ridica fortificaţia de tip Vauban pe acest loc a mai existat o cetate medievală, iar în 104 un castru roman. Castrul a fost sediul celebrei Legiuni romane XIII Gemina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici