Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internaţional de Film din Syros

Regizorul Corneliu Porumboiu va fi invitat special cu prilejul retrospectivei dedicate peliculelor sale, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film din Syros, o insulă din Marea Egee, care se va desfăşura în perioada 2 - 10 iulie.

92 afișări
Imaginea articolului Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internaţional de Film din Syros

Corneliu Porumboiu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente din Grecia şi din zona Mării Egee şi vizează promovarea internaţională a filmului grecesc şi balcanic. Tema acestei ediţii este legătura dintre film şi geografie, anunţă un comunicat remis MEDIAFAX.

Retrospectiva cinematografiei lui Corneliu Porumboiu, unul dintre evenimentele centrale ale acestei ediţii, cuprinde filmele "A fost sau n-a fost?" (2006), "Poliţist Adjectiv" (2009), "Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism" (2013), "Al doilea joc" (2014) şi, în premieră în Grecia, "Comoara" (2015), film distins cu premiul Un Certain Talent la Festivalul de la Cannes 2015. Regizorul va fi prezent la proiecţii.

Filmele lui Corneliu Porumboiu, reprezentative pentru cinematografia actuală din România, fac legătura între diverse faze culturale: perioada comunistă şi anii democraţiei postdecembriste, pelicula de factură naţională şi "noul val" românesc, între mediul digital şi pelicula cinematografică. Ele pornesc de la un concept central - revoluţie, conştiinţă, corupţie, putere -, dezvoltat într-o formă artistică de tip minimalist.

Regizor şi scenarist, Corneliu Porumboiu a primit premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru "A fost sau n-a fost?", iar, în 2009, "Poliţist, adjectiv" a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard la acelaşi eveniment prestigios.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici