- Home
- Cultură-Media
- LOS ANGELES, (03.12.2014, 16:56)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Snowden, Tea Party, internet şi gorile: 15 documentare rămase în cursă pentru Oscar 2015 - VIDEO
Un număr de 15 filme, printre care unul despre Edward Snowden, unul coprodus de Leonardo DiCaprio despre un parc natural şi un altul despre extremiştii din Tea Party, au fost reţinute în cursa pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun documentar".
250 afișări
Snowden, Tea Party, internet şi gorile: 15 documentare rămase în cursă pentru Oscar 2015 - VIDEO (Imagine: captură video)
Aceste 15 filme au fost reţinute dintr-un total de 134 de propuneri, iar dintre ele vor fi alese cele cinci finaliste din care se va alege documentarul câştigător.
Printre titlurile selecţionate, "Virunga", un film despre parcul naţional omonim din Republica Democrată Congo, unde trăiesc ultimele gorile de munte din lume, este coprodus de Leonardo DiCaprio şi difuzat pe platforma Netflix.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Se află de asemenea în cursă "The Case against 8", un film despre lupta dintre partizanii şi opozanţii căsătoriilor gay din California, "Citizen Koach", un film despre fraţii Koch, miliardari americani de extrema dreaptă, şi influenţa miliardarilor în finanţarea campaniilor politice din Statele Unite şi mişcarea Tea Party.
Două filme analizează teme precum libertatea şi internetul: "CitizenFour", de Laura Poitras, despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden privind programul de supraveghere online implementat de guvernul american, şi "The Internet's Own Boy", despre activistul online Aaron Swartz, care s-a sinucis în 2013, la vârsta de 26 de ani.
"The Kill Team" prezintă un soldat din Afganistan care a încercat să îşi avertizeze superiorii în legătură cu atrocităţile comise de anumiţi soldaţi, înainte de a fi prins el însuşi într-un cerc vicios de violenţe.
Cele 15 filme rămase în cursă pentru câştigarea Oscarului pentru cel mai bun documentar sunt: "Art and Craft" (Purple Parrot Films), "The Case against 8" (Day in Court), "Citizen Koch" (Elsewhere Films), "CitizenFour" (Praxis Films), "Finding Vivian Maier" (Ravine Pictures), "The Internet's Own Boy" (Luminant Media), "Jodorowsky's Dune" (City Film), "Keep On Keepin' On" (Absolute Clay Productions), "The Kill Team" (f/8 filmworks), "Last Days in Vietnam" (Moxie Firecracker Films), "Life Itself" (Kartemquin Films and Film Rites), "The Overnighters" (Mile End Films West), "The Salt of the Earth" (Decia Films), "Tales of the Grim Sleeper" (Lafayette Film) şi "Virunga" (Grain Media).
În 2014, Oscarul pentru cel mai bun documentar a fost atribuit peliculei "Twenty feet from stardom", un documentar despre soliştii din corurile de backing vocals aflaţi în spatele unor cântăreţi celebri.
Nominalizările pentru premiile Oscar vor fi anunţate pe 15 ianuarie 2015. Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 22 februarie la Los Angeles.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește și: Opt scurtmetraje documentare, pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la Oscar 2015
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe