500 de locuri de muncă în România: Prima fabrică de componente pentru bateriile maşinilor electrice

Compania RockTech va realiza o investiţie de 400 de milioane de euro într-o rafinărie de pulbere de litiu în România, materia primă venind de la minele din Canada, pentru ca apoi produsul să fie încorporat în baterii pentru maşinile electrice, potrivit unui memorandum semnat cu autorităţile române.

4624 afișări
Imaginea articolului 500 de locuri de muncă în România: Prima fabrică de componente pentru bateriile maşinilor electrice

500 de locuri de muncă în România: Prima fabrică de componente pentru bateriile maşinilor electrice

O unitate similară este construită în Germania, la graniţa cu Polonia, fără a fi dezvăluite la acest moment numele localităţilor.

„UE va folosi în curând la scară largă maşini electrice. Unitatea din România va contribui la eforturile UE de a obţine independenţa. Primul convertor este la graniţa germană-poloneză. Al doilea ar putea fi aici. Am scanat în ultimele luni mai multe locaţii şi suntem recunoscători pentru sprijinul pe care l-am primit aici”, a declarat Dirk Harbecke, preşedintele consiliului de admnistraţie al RockTech Lithium, luni, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că fabrica va duce la crearea a 500 de locuri de muncă, directe şi indirecte, iar echipamentele vor putea dota anual 500.000 de maşini electrice.

De la nivel oficial nu a fost comunicat când ar putea fi lansată investiţia, unde şi ce va pune la dispoziţia investitorilor statul român.

Autorităţile locale spun că există şansele dezvoltării pe orizontală a unei noi industrii.

„Azi am semnat în numele guvernului român acest memorandum la care lucrăm de peste un an de zile. Sunt foarte bucuros că intrăm pe zona de componente de baterii. Aceste rafinării vor face pulberea de litiu, nu vorbim despre exploatarea litiului în România, ci de litiu adus de la minele din Canada, dar România va beneficia de o investiţie de 400 de milioane de euro, locuri de muncă. De aici poate fi dezvoltată pe orizontală o industrie. Prin PNRR avem posibilităţi de finanţare. Putem oferi ajutoare de stat investitorilor care vin să investească în România”, a declarat Vorgil Popescu, ministrul energiei.

În acest moment nu se ştie unde va fi amplastă fabrica şi nici când vor fi demarate lucrările.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
fabrică,
investiţie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici