Ambasadorii străini la Bucureşti despre economie: Aduceţi companiile de stat pe profit, cheltuiţi banii de la UE, investiţi în educaţie şi susţineţi IMM-urile

Restructurarea companiilor de stat, di­rec­ţionarea investiţiilor publice şi private către sistemul educaţional şi un mediu antre­pre­norial puternic sunt soluţiile pentru a acce­le­ra creşterea economică din România, pre­zen­tate ieri de ambasadorii Marii Britanii, Poloniei şi Finlandei cu ocazia evenimentului Roma­ni­an Business Leaders Summit, o organizaţie non-guvernamentală fondată în urmă cu doi ani de mai mulţi executivi şi antreprenori din me­diul de business local.

423 afișări
Imaginea articolului Ambasadorii străini la Bucureşti despre economie: Aduceţi companiile de stat pe profit, cheltuiţi banii de la UE, investiţi în educaţie şi susţineţi IMM-urile

Martin Harris (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că provocarea pentru România, Po­lo­nia, Finlanda şi pentru întreaga Uniune Euro­peană este în acest moment compe­ti­ti­vi­ta­tea, acesta este elementul pe care trebuie să ne con­centrăm. Trebuie să vedem dacă sectorul public poate fi un motor de creştere pentru economie sau dacă este un element care stă în faţa creşterii economice", a declarat Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii.

Şeful diplomaţiei brianice la Bucureşti a subliniat că firmele care se află în continuare în por­tofoliul statului trebuie restructurate astfel încât acestea să treacă pe profit. "Trebuie să înce­peţi reformele cu companiile deţinute de stat. Aceste companii trebuie să producă profit şi nu pierderi pentru bugetul de stat."

Declaraţiile lui Martin Harris vin în con­textul în care guvernul Ponta are pe masă mai multe dosare de privatizare, printre care se nu­mă­ră cel al combinatului Oltchim, al trans­por­tato­rului de gaze Transgaz sau al transpor­tato­rului feroviar CFR Marfă.

Harris a readus în lumina reflectoarelor şi o altă "pată" de pe obrazul administraţiei de la Bucureşti: absorbţia fondurilor europene. El a notat că noul buget al Uniunii Europene în pe­rioada 2014-2020 va direcţiona cu precădere fon­durile comunitare către economiile peri­feri­ce, printre care se numără şi România. Amba­sa­dorul a adăugat însă că degeaba va aloca Bruxelles-ul mai multe miliarde de euro Ro­mâniei atâta timp cât Bucureştiul nu va reuşi să cheltuiască aceşti bani. "România trebuie să dez­volte capacitatea de a cheltui fondurile eu­ro­pene, problema este că trebuie să dezvolte această capacitate acum şi nu în viitor. Una din­tre soluţii este aceea de a «cumpăra» aceas­tă capacitate din sectorul privat."

Un alt motor de creştere pe termen lung pentru economie adus este reformarea siste­mu­lui educaţional, a spus Ulla Vaisto, ambasa­doa­rea Finlandei în România. "Acum două sau trei decenii Finlanda era cum este acum România. Atunci eram o ţară să­ra­că, iar oamenii emigrau la acel moment în Sue­dia pentru că era o ţară mai bogată. Situaţia este acum total diferită, iar acest lucru se dato­rea­ză sis­temului de educaţie şi faptului că am dorit să fim o economie bazată pe cunoaştere şi abilităţi."

Citeşte mai multe sfaturi ale ambasadorilor străini legate de economie pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici