Bechtel l-a înlocuit pe directorul proiectului Autostrăzii Transilvania

Compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii Braşov-Borş (Transilvania), l-a numit pe Mike Swinford în funcţia de director de proiect, în locul lui Mike Mix, care o ocupat postul până în prezent.

40 afișări
Imaginea articolului Bechtel l-a înlocuit pe directorul proiectului Autostrăzii Transilvania

Bechtel l-a înlocuit pe directorul proiectului Autostrăzii Transilvania (Imagine: Mediafax Foto)

Anterior numirii, Mike Swinford a fost director de proiect pentru autostrada din Albania construită de Bechtel şi compania turcă Enka.

"Schimbarea oficială a conducerii proiectului Autostrada Transilvania va avea loc în data de 2 decembrie 2009, dar Mike Swinford se află deja în ţară pentru a se familiariza cu operaţiunile din România", se arată într-un comunicat al Bechtel.

Mike Mix, venit în România de la începutul operaţiunilor, va pleca la sediul central al diviziei de construcţii civile a Bechtel din Londra, unde se va ocupa de dezvoltarea de noi afaceri în domeniul infrastructurii.

Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

Potrivit unui protocol încheiat în februarie între Ministerul Transporturilor şi Bechtel, compania americană s-a angajat să finalizeze în acest an 42 de kilometri din tronsonul Câmpia Turzii - Gilău şi viaductul de pe tronsonul Suplacu de Barcău - Borş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici