CFR are un nou Consiliu de Administraţie, condus de Mircea Jorj, secretar general la Transporturi

CFR are un nou Consiliu de Administraţie, format din Dan Costescu, directorul general al companiei, Şerban Raicu, profesor la Facultatea de Transporturi, Marius Piţigoi, fost şef al Ţiriac Auto, Niculae Creţu, consilier în Ministerul Transporturilor şi Mircea Jorj, secretarul general al instituţiei.

581 afișări
Imaginea articolului CFR are un nou Consiliu de Administraţie, condus de Mircea Jorj, secretar general la Transporturi

CFR are un nou Consiliu de Administraţie, condus de Mircea Jorj, secretar general la Transporturi (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Foştii administratori ai CFR, numiţi ca membri provizorii în martie 2014, au fost George Buruiană, Macarie Alexandru Moldovan, Adrian Nicuşor Nica, Radu Cernov şi Alina Pârâială.

Mircea Jorj, fost preşedinte al PSD Cluj-Napoca, a fost numit în vara anului trecut de premierul Victor Ponta în postul de secretar general al Ministerului Transporturilor, la cererea ministrului de resort, clujeanul Ioan Rus.

El este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al ROMATSA.

CFR SA a anunţat la finele lunii februarie că a numit un nou director general, Dan Costescu, conducerea companiei fiind asigurată anterior, din poziţia de interimar, de Macarie Alexandru Moldovan, revenit la funcţia de director general adjunct.

Costescu, 46 de ani, a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess - und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici