Comisia Europeană: Livrările de gaze ruseşti către mai multe state, inclusiv România, au scăzut

Livrările de gaze naturale din Rusia către mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) au scăzut, în contextul temperaturilor foarte reduse din Europa, a declarat un purtător de cuvânt al CE.

447 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană: Livrările de gaze ruseşti către mai multe state, inclusiv România, au scăzut

Comisia Europeană: Livrările de gaze ruseşti către mai multe state, inclusiv România, au scăzut

Comisia a înregistrat o nouă scădere a livrărilor de gaze ruseşti către mai multe state UE, dar nu s-a ajuns într-o situaţie de urgenţă, a spus purtătorul de cuvânt.

"Pot confirma că au scăzut livrările de gaze naturale către mai multe state membre: Polonia, Slovacia, Austria, Ungaria, Bulgaria, România, Grecia şi Italia. Joi am înregistrat o scădere de 30% în Austria, de 24% în Italia şi de 8% în Polonia. Trebuie să adaug că nu este încă o situaţie de urgenţă", a declarat purtătorul de cuvânt Marlene Holzner într-o conferinţă de presă obişnuită.

Toate statele membre şi-au putut asigura gaze naturale din alte surse, fie din depozite sau prin înlocuirea livărilor de gaze naturale cu gaze naturale lichefiate.

Directorul general al Bulgartransgaz, Kiril Temelkov, a declarat, vineri, că volumul gazelor ruseşti livrate către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia a scăzut cu peste 30%.

Acesta a adăugat că Bulgaria utilizează rezervele de stat pentru a face faţă cererii, pe fondul iernii extrem de reci.

Reprezentanţii Gazprom, compania rusă de stat care se ocupă de exportul gazelor naturale, au negat joi că ar fi redus cantităţile furnizate Europei, sugerând că Ucraina ar fi de vină pentru deficienţe.

La rândul lor, ucrainenii susţin că păstrează, din gazul care tranzitează statul spre Europa, numai cantităţile convenite în contractul cu Moscova.

Directorul general adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, s-a arătat uimit de ştirile privind scăderea gazelor ruseşti livrate în Europa, precizând că, dimpotrivă, grupul a crescut exporturile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici