Cum a ajuns un fost mecanic preşedinte la Boeing

Vicepreşedintele de vânzări al Boeing, Ray Conner, care şi-a început cariera ca mecanic, a fost numit preşedinte al diviziei de avioane comerciale, într-o perioadă în care grupul american majorează producţia la un nivel record şi modernizează unele dintre cele mai bine vândute modele.

483 afișări
Imaginea articolului Cum a ajuns un fost mecanic preşedinte la Boeing

Cum a ajuns un fost mecanic preşedinte la Boeing

Numirea intră în vigoare imediat, transmite Bloomberg.

Conner, în vârstă de 57 de ani, şi-a început cariera la Boeing în 1977, ca mecanic, şi a activitat de-a lungul timpului în domeniul producţiei, materialelor şi vânzărilor. El a fost totodată arhitectul unui acord cu angajaţii, convenit în noiembrie, care va asigura pacea socială aproape un deceniu, în timp ce Boeing accelerează producţia pentru a onora comenzi pentru 3.953 de aeronave.

"Se bucură de încrederea angajaţilor, dar cu toate acestea compania are în faţă foarte multe provocări", a declarat Howard Rubel, analist la compania Jefferies & Co din New York.

Sarcinile lui Conner vor include accelerarea producţiei aeronavei 787 Dreamliner şi dezvoltarea unor versiuni mai mari ale aparatului, al cărui debut comercial a întârziat mai mult de trei ani.

Boeing modernizează totodată modelul 737, cel mai folosit avion la nivel mondial, care va fi dotat cu motoare noi, şi analizează modificări ale aeronavei 777.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici