Dacian Cioloş a acceptat să fie ministru al Agriculturii

Subsecretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş, a acceptat propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru a prelua conducerea ministerului, în locul lui Decebal Traian Remeş, care a demisionat din funcţie în urma acuzaţiilor de trafic de influenţă.

1 afișare
Imaginea articolului Dacian Cioloş a acceptat să fie ministru al Agriculturii

Dacian Cioloş a acceptat propunerea de numire ca ministru al Agriculturii, în locul lui Remeş

"Premierul m-a chemat la el. Ne-am întâlnit după ora 17.00 şi mi-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dacian Cioloş.

El a precizat că nu ştie dacă şeful Guvernului are şi alte variante pentru funcţia de ministru al Agriculturii.

Potrivit declaraţiilor făcute agenţiei MEDIAFAX de surse liberale, premierul Călin Popescu Tăriceanu îl va nominaliza pe subsecretarul de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş, pentru funcţia de ministru.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, a precizat la rândul său că premierul va desemna, vineri, ca titular pentru postul de ministru al Agriculturii "un specialist în domeniu cu o experienţă solidă în relaţia cu instituţiile UE pe domeniul agriculturii".

Ea a arătat că noul ministru va avea ca prim-obiectiv rezolvarea în cel mai scurt timp a întârzierilor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici