- Home
- Economic
- NEW YORK, (18.05.2012, 10:32)
- Vlad Popescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Facebook "botează" peste 1.000 de milionari la debutul pe bursă. Zuckerberg intră în topul bogaţilor
Debutul de vineri al Facebook, companie evaluată la 104 miliarde de dolari, pe piaţa Nasdaq de la New York va "boteza" peste 1.000 de milionari în dolari, cel puţin pe hârtie, şi îl va propulsa pe fondatorul reţelei, Mark Zuckerberg, pe locul 29 în topul miliardarilor lumii.
910 afișări
Facebook "botează" peste 1.000 de milionari la debutul pe bursă. Zuckerberg intră în topul bogaţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Facebook a încheiat joi cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în industria înaltei tehnologii şi internetului, reuşind să plaseze pe piaţă circa 422 milioane de acţiuni la preţul de 38 de dolari pe unitate, plafonul intervalului ţintit de companie. Reţeaua de socializare a atras astfel 16 miliarde de dolari, a treia mare ofertă publică din istoria SUA, după Visa şi General Motors.
Valoarea ofertei ar putea creşte la 18,4 miliarde de dolari dacă vor fi exercitate anumite opţiuni rezervate de investitorii care au subscris operaţiunea, potrivit Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Capitalizarea Facebook la debutul şedinţei de vineri pe bursa de la New York va fi de 104,2 miliarde de dolari, depăşind nume grele precum Amazon.com, Hewlett-Packard, Starbucks sau Dell.
Investitorii se aşteaptă la creşteri puternice ale acţiunilor Facebook în şedinţa de vineri pe piaţa Nasdaq, estimările apărute în presa internaţională variind de la plus 15-20% la 50%.
"O creştere de 15-20% este posibilă, ţinând cont că deja au crescut preţul ţintit şi volumul acţiunilor scoase pe piaţă", comentează pentru Reuters Tim Loughran, profesor de finanţe la Universitatea Notre Dame.
Facebook a majorat în ultimele zile, pe ultima sută de metri, intervalul de preţ ţintit în cadrul ofertei de la 28-34 dolari pe acţiune la 34-38 dolari, iar numărul acţiunilor scoase pe piaţă a fost ridicat cu 25%, la aproape 422 milioane de unităţi.
În final, oferta s-a derulat la preţul maxim vizat de companie, de 38 de dolari pe acţiune.
Facebook va debuta pe piaţa Nasdaq de la New York sub simbolul "FB" la ora locală 11:00 - în jur de 18:00 ora României.
Unii investitori cred că acţiunile reţelei de socializare vor creşte vineri cu peste 30%, în pofida temerilor privind potenţialul de monetizare pe termen lung a afacerii. Media estimărilor analiştilor Morningstar indică un preţ de închidere de 50 de dolari.
Se estimează că oferta publică iniţială a Facebook va boteza, vineri, peste 1.000 de milionari în dolari, cel puţin pe hârtie, iar regiunea San Francisco Bay se pregăteşte pentru o creştere explozivă a vânzărilor, de la proprietăţi imobiliare la automobile.
Odată cu debutul pe bursă la 38 de dolari pe acţiune, valoarea celor peste 503 milioane de titluri încă deţinute de Mark Zuckerberg, 28 de ani, va fi de 19,1 miliarde de dolari, astfel că fondatorul Facebook se va regăsi pe locul 29 în rândul miliardarilor lumii, deasupra cofondatorilor Google Larry Page şi Sergey Brin, potrivit Bloomberg.
Programatorii Facebook au sărbătorit joi evenimentul printr-un "hackaton" peste noapte la sediul companiei din Menlo Park, California, combinaţie între "hacker" şi "maraton". Tradiţia presupune dezvoltarea de proiecte "pe lângă", care ajung uneori oferte sau servicii mainstream pe reţeaua de socializare.
Mark Zuckerberg va suna un clopoţel la sediul companiei pentru a marca debutul pe piaţa Nasdaq.
Fondată în 2004 în căminele universităţii Harvard, Facebook a devenit cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste 900 milioane de utilizatori activi (care se loghează cel puţin odată pe lună).
În pofida entuziasmului care a înconjurat oferta publică a companiei şi aşteptărilor uriaşe ale investitorilor, Facebook se pregăteşte să depăşească obstacole serioase pentru a-şi putea menţine avântul.
Unii investitori se tem că reţeaua de socializare nu ştie deocamdată cum va monetiza serviciile accesate de pe smartphone-uri şi tablete, unde spaţiul redus de afişare împiedică includerea de spoturi publicitare.
Între timp, creşterea veniturilor Facebook din advertising online, principala afacere a companie, a încetinit în ultimele luni, iar gigantul auto General Motors a anunţat marţi că încetează să-şi facă reclamă pe reţeaua de socializare.
Oferta publică iniţială a Facebook a stârnit nemulţumire în rândul fanilor şi investitorilor amatori care au încercat să subscrie în cadrul operaţiunii, dar nu au reuşit deoarece nu au "relaţii" pe Wall Street. Banii şi pilele vorbesc, în special pe Wall Street, notează Reuters.
Astfel, investitorii cu conturi mari şi vechi la casele de brokeraj de pe Wall Street nu au avut probleme să obţină măcar o parte din ordinele de cumpărare plasate în cadrul ofertei, în timp ce amatorii fără relaţii au rămas cu buza umflată.
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe