- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (25.03.2019, 14:22)
- Izabela Cutieru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incubator de afaceri în Ilfov: Vor fi selectaţi 50 de antreprenori
50 de potenţiali antreprenori vor fi selectaţi în următoarea perioadă pentru a fi printre primii ocupanţi ai incubatorului de afaceri Ilfov Business Hub, inaugurat luni, în vederea sprijinirii mediului antreprenorial inovator din judeţ şi pentru atragerea de investitori şi capital.
294 afișări
Incubator de afaceri în Ilfov: Vor fi selectaţi 50 de antreprenori
Consiliul Judeţean Ilfov a declarat că îşi propune crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării IMM-urilor, precum şi consolidarea unui sector privat dinamic, apt pentru a face faţă forţelor concurenţiale şi competiţiei internaţionale.
Reprezentanţii consiliului judeţean Ilfov, au enumerat performanţele deja realizate la nivel judeţean, în contextul acestui demers, printre acestea numărându-se înfiinţarea parcului ştiinţific şi tehnologic Măgurele Science Park; finanţarea a 40 de planuri de afaceri prin intermediul proiectului POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) „Antreprenoriatul – şansa unui viitor mai bun pentru tineri”; înfiinţarea a 9 întreprinderi de economie socială, prin proiectele POSDRU „SOCEC.NET – reţeaua economiei responsabile” şi „Întreprinderi sociale responsabile”; înfiinţarea a patru Grupuri de Acţiune Locală (GAL), finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
-
Situaţia de pe linia frontului s-a înrăutăţit, afirmă şeful armatei ucrainene
-
Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat
„Când am înfiinţat Măgurele Science Park, am urmărit consolidarea unei platforme în cadrul căreia să se întâlnească mediul academic, mediul ştiinţific şi mediul de afaceri, un spaţiu optim pentru a pregăti viitorii oameni de afaceri. Acelaşi lucru vrem să îl facem şi astăzi: vrem să creăm o platformă administrată, care dispune de o sumă de bani de care se poate folosi pentru a-i instrui pe cei care vor să intre în lumea afacerilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache.
Ilfov Business Hub urmăreşte un plan în trei mari etape: pre-incubare, incubare şi post-incubare. „Deşi dispunem de un plan, ne lipseşte conţinutul concret. Acesta nu poate veni decât din mediul academic şi de la tinerii care văd în ei şi în proiectele pe care le dezvoltă posibilitatea de a le transforma în afaceri. În prezent, în România avem o mare problemă de comunicare între aceste două medii, mediul academic şi mediul de afaceri. Sper ca prin demersururile pe care le vom face pentru acest incubator să reuşim împreună să creăm un limbaj comun. Vrem să asigurăm nişte parcursuri care pot fi urmate de către un tânăr cercetător, un tânăr student care lucrează la un proiect şi care reuşeşte să obţină un prototip. Ne dorim să îi deschidem o uşă pentru viitor, să îl ajutăm să se orienteze pe mai departe”, a afirmat Rodica Lupu, director Ingenius Hub, asociaţia care va administra incubatorul de afaceri.
Etapa pre-incubării, care va avea o durată de şase luni, îşi propune să asigure o selecţie transparentă a minim 50 de potenţiali antreprenori. Pe parcursul acesteia, rezidenţilor incubatorului li se va furniza expertiza necesară pentru dezvoltarea ideii de afaceri şi elaborarea planului de afaceri.
Ulterior, va începe perioada de incubare propriu-zisă, pentru cel puţin 16 rezidenţi, pe o perioadă de maximum 3 ani, serviciile oferite în această perioadă constând în business management adaptat specificului fiecărei afaceri, prin asigurarea spaţiilor de birouri necesare (în Bucureşti şi în Măgurele), săli pentru întâlniri, şedinţe şi conferinţe, precum şi asistenţă în domenii cum ar fi contabilitate, management sau marketing.
Perioada post-incubare va cuprinde servicii de accelerare, internaţionalizare şi scale-up.
Conform declaraţiilor Rodicăi Lupu, deşi nu există o dată stabilită, proiectul va fi lansat cât mai curând, iar cei interesaţi se vor putea înscrie pentru probele aferente perioadei de pre-incubare: „Vom lansa, în cel mai scurt timp posibil, după ce se aprobă toată strategia şi planul de măsuri pe care ni le propunem, primele runde de aplicaţii pentru etapa pre-incubării, ale cărei criterii de selecţie vor fi mai uşoare decât cele ce vor urma, pentru următoarele etape.”
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:43
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 795. Armata ucraineană a doborât nouă drone, ruşii au interceptat 17 drone / Doi ucraineni ucişi în Germania, un suspect rus a fost reţinut / Moscova ameninţă Occidentul cu un răspuns sever dacă îi sunt atinse activele
-
astăzi, 20:32
Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii