Ministerul Finanţelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur

Ministerul Finanţelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 4,8% şi 5,8%.

1393 afișări
Imaginea articolului Ministerul Finanţelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur

Ministerul Finanţelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur

„Le mulţumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat Tezaur şi au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât şi de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma şi în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile şi fără costuri ascunse", a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, titlurile de stat pot fi cumpărate:

- între 4 – 26 aprilie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului

- între 4 – 27 aprilie 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului

- între 4 – 26 aprilie în mediul urban şi 4 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici