- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premierul grec se declară "foarte satisfăcut" de noul acord de ajutor financiar
Premierul grec, Lucas Papademos, s-a declarat marţi "foarte satisfăcut" că a putut obţine promisiunea unui plan de salvare fără precedent pentru a evita falimentul ţării sale şi a dat asigurări că reformele promise în schimb vor fi realizate după alegeri.
Premierul grec se declară "foarte satisfăcut" de noul acord de ajutor financiar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Suntem foarte mulţumiţi" de acordul privind ştergerea a 107 miliarde de euro din datoria publică de către băncile private creditoare şi de promisiunea unor împrumuturi publice în valoare de 130 de miliarde de euro până la sfârşitul lui 2014, a declarat el, la finalul reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din zona euro.
În schimbul acestui ajutor, Grecia s-a angajat să adopte măsuri dure de economii bugetare şi să-şi reformeze economia.
"Trebuie să punem în aplicare programul la timp şi în mod eficient", a precizat şeful Guvernului grec. Guvernul actual "este hotărât să o facă şi sunt convins că după alegeri Guvernul va fi la fel de hotărât să pună în aplicare programul, deoarece este în interesul poporului grec", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
Alegeri legislative anticipate ar urma să aibă loc în aprilie. Partenerii europeni ai Greciei au obţinut asigurări de la principalele două partide actuale, socialiştii şi Noua Democraţie (dreapta), că îşi vor respecta promisiunile inclusiv după alegeri.
Există însă îngrijorări că unele partide extremiste de dreapta sau de stânga, care se opun măsurilor de austeritate, ar putea înregistra rezultate importante la scrutin.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO