TVA la achiziţia de maşini atât pentru transportul de bunuri cât şi de persoane este deductibilă

TVA la achiziţia de autoturisme mixte, respectiv cele care pot fi folosite atât pentru transportul de bunuri cât şi de persoane, este deductibilă în cazul maşinilor construite pentru ambele activităţi, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Graţiela Iordache.

120 afișări
Imaginea articolului TVA la achiziţia de maşini atât pentru transportul de bunuri cât şi de persoane este deductibilă

TVA la achiziţia de maşini atât pentru transportul de bunuri cât şi de persoane este deductibilă

În ceea ce priveşte autoturismele achiziţionate prin leasing, Iordache a precizat că valoarea reziduală, care trebuie plătită la finalul contractului, este nedeductibilă.

"Deoarece legea nu precizează specific regimul deducerii TVA pentru valoarea reziduală, în practică pot apărea interpretări contrare (deductibilitate TVA în ideea păstrării unui tratament unitar pentru tot contractul de leasing versus nedeductibilitate, deoarece transferul proprietăţii la finalul contractului reprezintă în fapt o achiziţie din punct de vedere juridic a acelui vehicul", a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Cristea, tax manager la firma de consultanţă Deloitte.

Cristea a explicat că, în cazul folosirii unui autoturism în baza unui contract de leasing, TVA aferentă ratelor este deductibilă deoarece în conformitate cu regulile fiscale, leasingul reprezintă un serviciu, nu un produs. La sfârşitul contractelor de leasing financiar, proprietatea vehiculelor trece la utilizator odată cu achitarea valorii reziduale.

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate recent de Guvern, firmele vor putea deduce TVA, până la 31 decembrie 2010, doar pentru maşinile folosite la anumite activităţi, precum taximetria, şcolile de şoferi sau utilizate în scop comercial în vederea revânzării, dar nu şi pentru autoturismele destinate exclusiv transportului rutier de persoane.

Taxa pe valoare adăugată aplicată contractelor de leasing pentru achiziţii auto va fi în continuare dedusă, pentru vehicule utilitare, nu şi pentru autoturismele folosite în interes personal de către managerii companiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici