Un lider din opoziţie spune că bugetul pe 2019 este „science-fiction”: Toate cifrele reprezintă nişte minciuni

Ludovic Orban a declarat, vineri, că bugetul pentru acest an prezentat de Ministerul Finanţelor este unul science-fiction deoarece se bazează pe nişte cifre fictive. Preşedintele PNL a adăugat că partidul pregăteşte în cursul acestei zile amendamente la proiect.

536 afișări
Imaginea articolului Un lider din opoziţie spune că bugetul pe 2019 este „science-fiction”: Toate cifrele reprezintă nişte minciuni

Un lider din opoziţie spune că bugetul pe 2019 este „science-fiction”: Toate cifrele reprezintă nişte minciuni (Foto: 123RF)

„Buget science-fiction pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte fazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul în care PSD-ALDE s-a instalat guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizată şi la ora actuală este 4,6 rata anualizată. În condiţiile care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ cauzate creşterii costurile cu energie electrică, cu gaz natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget, respectiv de 2,8% este science-fiction, o minciună.

Cursul de schimb euro-leu deşi era 4,76, în proiectul de buget este stabilit un euro la 4,67 care este mai mult decât science-fiction, este o minciună gogonată. Tendinţa foarte clară de slăbire în continuare a leului, pentru că fenomenele negative care se petrec în economie cu siguranţă vor afecta şi puterea leului şi vor duce la continuarea scăderii leului în raport cu euro”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul reuniunii de vineri a miniştrilor de externe ai Partidului Popular European (PPE).

Liderul liberal a adăugat că „toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum a reprezentat şi bugetul pe anii anteriori”, în special sumele pentru investiţii şi educaţie.

„De asemenea tot ca o premise falsă este şi creşterea economică de 5,5 %. Cum poţi să îţi asumi o asemenea creştere economică, de 5,5 % în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maxim 4% şi cel mai probabil această creştere economică nu va depăşi 3,5 %? Este clar că toate cifrele sunt puse din burtă în aceste condiţii, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum a reprezentat şi bugetul de pe anii anteriori, în special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru educaţie reprezintă nişte minciuni.

În ceea ce priveşte programul de înzestrare al armatei, guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţiile, guvernul nu a avut capacitatea să cheltuiască 2% din produsul intern brut pentru apărare, pentru susţinerea programului de înzestrare, toate procedurile de achiziţie sunt blocate. Să vii să spui de exemplu că vei creşte investiţiile în condiţiile în care din 2012 până astăzi nivelul investiţilor a fost într-o continua scădere şi în mare parte creşterea economică are de suferit din cauza lipsei investiţiilor mi se pare o nouă minciună gogonată, care nu stă în picioare şi nu poate fi susţinută”, a explicat Orban.

Acesta a mai spus că în cursul acestei zile va fi prezentată o primă poziţie a partidului în legătură cu bugetul, iar liberalii pregătesc amendamente la proiect.

"Specialiştii PNL se vor întruni în această dimineaţă. Probabil în cursul zilei de astăzi vom prezenta o primă poziţie publică legată de proiectul de buget şi de asemenea vom lucra împreună cu celelalte comisii ale partidului, comisia de educaţie, comisia de sănătate, comisia de cultură, de cercetare, vom lucra lucra pentru a pregăti amendamente de substanţă care întradevăr să poată realiza o îmbunătăţire a acestui buget şi mai ales o folosire a bugetului ca un instrument de creştere economică sănătoasă şi de dezvoltare", a conchis preşedintele PNL.

MInisterul Finanţelor a pus, joi, pe site în dezbatere publică, proiectul bugetului de stat pe 2019. Acesta este construit pe un deficit bugetar cash pe anul 2019 de 2,55% din PIB, iar deficitul ESA la 2,57% din PIB.

Bugetul pe 2019 este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 5,5% şi un ritm mediu anual de 5,2% pe întreg orizontul 2020-2022, conform raportului privind situaţia macroeconomică. De asemenea, rata anuală a inflaţiei luată în calcul la stabilirea bugetului pentru acest an a fost de 2,8%, apropiat de nivelul de 2,9%, cât prognozează pentru finele acestui an Banca Naţională a României.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri de 164,72 miliarde de lei, iar la cheltuieli în sumă de 254,1 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 199,58 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 34,85 miliarde de lei.

Proiectul de buget nu va fi adoptat în această săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Executivul se va reuni la începutul săptămânii viitoare pentru a definitiva şi adopta proiectul de buget de stat pe acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici