- Home
- Editorialiștii
- (19.02.2023, 07:55)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Ca să se întâmple rocada, trebuie ca premierul Ciucă să demisioneze/ Şi PSD are interesul să plece de la guvernare
- Ion Cristoiu: Deci, pentru ca să se întâmple rocada, trebuie ca premierul să demisioneze. (...) dacă demisionează, e clar că are loc. Şi-atunci, toate acele precizări ale lui Klaus Iohannis că să vină momentul şi atunci voi lua o decizie spuneau că îşi ia această marjă de siguranţă că nu va avea loc.
- Ion Cristoiu: Faptul că a sugerat ca PNL să ia o măsură ne spune faptul că era o condiţie să plece Bode ca să se facă o coaliţie PNL-USR. Adică o pregătire a PNL pentru USR. Nu are cum să fie această coaliţie de dreapta fără să plece Bode. USR a făcut o întreagă campanie din asta.
- Ion Cristoiu: Şi PSD are interesul să plece de la guvernare, să intre în opoziţie. Sigur că noul Guvern va trece prin Parlament pentru că PSD este condamnat să joace la bară fixă. Eu cred că se bazează şi pe scenariul că PSD chiar va fi obligat să acccepte un guvern, să spunem la limită, nu neapărat minoritar.
3466 afișări
Sursa Foto - Facebook - Nicolae Ciucă/Marcel Ciolacu
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că sunt semnale că rotativa guvernamentală nu va mai avea loc, PSD urmând să plece de la guvernare şi să fie înlocuit de USR, liberalii fiiind deja pregătiţi pentru o asemenea formulă în urma sugestiilor preşedintelui Iohannis de a rezolva problema Bode.
Ion Cristoiu spune că, din punct de vedere constituţional, pentru a avea loc rotativă guvernamentală, premierul Ciucă trebuie să demisioneze, acesta fiind şi motivul pentru care preşedintele Iohannis nu sa hazardat să invoce protocolul coaliţiei atunci când a fost întrebat dacă îl va pune pe Marcel. Ciolacu premier pe 25 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Unde mergi azi? Rasmus Munk îți face o cină Michelin în stratosferă
-
FIFA propune sancţiuni obligatorii împotriva rasismului, inclusiv anularea meciurilor
-
Scriitorul ce l-a împuşcat pe premierul slovac plănuise atacul cu zile înainte. A fost pus sub acuzare şi riscă închisoare pe viaţă
-
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România
“Deci, pentru ca să se întâmple rocada, trebuie ca premierul să demisioneze. (...) dacă demisionează, e clar că are loc. Şi-atunci, toate acele precizări ale lui Klaus Iohannis că să vină momentul şi atunci voi lua o decizie spuneau că îşi ia această marjă de siguranţă că nu va avea loc”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Smart Tv.
Ion Cristoiu adaugă că un alt semnal dat de Klaus Iohannis săptămâna trecută au fost declaraţiile privind acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Lucian Bode, care au scopul apropierii PNL de USR pentru realizarea unei coaliţii de guvernare.
“Dar a doua şi cea mai importantă este reacţia la acuzaţa de plagiat adusă lui Bode. Teoretic şi practic, preşedintele şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele acestor acuzaţii asupra locului şi rolului PNL în sondaje. Ca preşedinte putea să spună da, eu condamn această chestiune, dar până la urmă PNL este cel care decide, dacă îl schimbă, dacă nu-l schimbă, dacă ia în serios acuzaţiile. Pentru că şi acolo trebuie gândit. Bode este secretar general al PNL, e al doilea dacă nu chiar primul om din partid pentru că dl. Nicolae Ciucă nu prea se ocupă de partid, trebuie să te gândeşti că în momentul în care pleacă Bode prin demisie din partid, dai satisfacţie şi îi creşte capitalul electoral USR. Faptul că a sugerat ca PNL să ia o măsură ne spune faptul că era o condiţie să plece Bode ca să se facă o coaliţie PNL-USR. Adică o pregătire a PNL pentru USR. Nu are cum să fie această coaliţie de dreapta fără să plece Bode. USR a făcut o întreagă campanie din asta”, a explicat publicistul.
Ion Cristoiu spune că un guvern PNL-USR va trece de votul Parlamentului pentru că şi PSD are interesul să plece de la guvernare şi să intre în opoziţie, evitând astfel declanşarea unei crizei politice care i s-ar putea imputa.
“Şi PSD are interesul să plece de la guvernare, să intre în opoziţie. Sigur că noul Guvern va trece prin Parlament pentru că PSD este condamnat să joace la bară fixă. Pe de o parte, pentru că şi el are interesul să nu mai stea la guvernare, dar hai să facem cunoscut un scenariu pe care îl ştim de atâtea ori numit criză politică. Se duce în Parlament, cade un guvern, se mai face încă unul, Klaus Iohannis pleacă de vreo 2-3 ori pe săptămână la Sibiu şi se va amâna, apoi se pune în mişcare maşinăria de presă împotriva PSD, PSD care lungeşte criza politică în condiţiile în care în Ucraina bla, bla bla şi în Moldova bla, bla, bla. Şi nu poate risca, chiar şi alegeri anticipate. Deci PSD riscă dacă se opune acestei mişcări să fie acuzat de instabilitatea României în actualele condiţii, o să vină şi fetele sau băieţii de la Bruxelles şi o să spună iată, avem criză politică în România. Eu cred că se bazează şi pe scenariul că PSD chiar va fi obligat să acccepte un guvern, să spunem la limită, nu neapărat minoritar”, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu consideră că actuala coaliţie PNL-PSD-UDMR este un eşec deoarece, în ciuda majorităţii pe care o are, nu a făcut nimic ca să reformeze ţara şi ar trebui să plece cât mai repede de la guvernare.
“Nu ne aşteptăm la rotativă pentru că va avea loc ceea ce e normal. Suntem deja într-un an mai mult decât electoral, nici măcar nu e preelectoral. Aşa cum s-a întâmplat şi în 2009, cele două partide nu mai au interesul să fie prinse împreună. Şi-atunci fiecare dintre ele are interesul unul să fie opoziţie, celălalt la guvernare. Din nenorocire a fost un eşec pentru că această coaliţie nu a fost făcută cum mai cântă unii fluieraşi din presă pentru că Iohannis a ştiut că vine războiul. Cuvântul stabilitate în regătură cu războiul este o prostie pentru că Bulgaria... deci România, ţările NATO sunt atât de prinse în insectarul NATO că pot nici să nu aibă guvern. Avem cel mai bun exemplu Italia. Meloni o fi vrând ea în visurile ei frumoase, dar nu poate pentru că nu comandă ea. E un sistem, ca şi cu trupele Tratatului de la Varşovia. Normal era ca această coaliţie să reformeze ţara. Nu a făcut nimic, a fost un eşec, bine ar fi să nu mai fie cât mai repede”, a mai spus publicistul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Băncile din România se schimbă la faţă. Cum se integrează Inteligenţa Artificială direct în operaţiuni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Cât valorează casa lui Florin Piersic din Cluj Napoca. Vila de pe malul Someșului a fost renovată recent
CANCAN.RO
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește că nu există”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe