- Home
- Externe
- STRASBOURG, (15.07.2014, 13:22)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Acordul de liber-schimb UE-SUA "nu va fi încheiat cu orice preţ", avertizează Juncker
Jean-Claude Juncker, preşedintele-desemnat al Comisiei Europene (CE), a declarat marţi că Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, aflat în curs de negociere, "nu va fi încheiat cu orice preţ" şi a pledat pentru mai multă "transparenţă".
169 afișări
Acordul de liber-schimb UE-SUA "nu va fi încheiat cu orice preţ", avertizează Juncker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt pentru încheierea acestui acord", a dat asigurări Juncker, prezentându-şi programul în Parlamentul European (PE) şi pledând pentru ca "cele mai mari două democraţiii de pe planetă să-şi unească forţele".
"Acestea fiind spuse, acordul nu va fi încheiat cu orice preţ", a adăugat el. "Nu ne putem abandona normele în domeniul sănătăţii, normele sociale, exigenţele în domeniul protecţiei datelor", a insistat el.
CE este însărcinată să negocieze dosarul comercial în numele UE. Negocierile tratatului transatlantic - în cadrul cărora săptămâna aceasta are loc a şasea rundă, la Bruxelles - nu vor fi finalizate de către Comisia actuală, ele urmând să fie continuate de către cea condusă de căttre Juncker.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
FIFA propune sancţiuni obligatorii împotriva rasismului, inclusiv anularea meciurilor
-
Scriitorul ce l-a împuşcat pe premierul slovac plănuise atacul cu zile înainte. A fost pus sub acuzare şi riscă închisoare pe viaţă
-
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România
"Nu aş vrea ca protecţia datelor să facă parte din negocieri", a anunţat el.
Jean-Claude Juncker a refuzat, de asemenea, "instituirea unor jurisdicţii paralele secrete", referindu-se astfel la procedura de arbitraj a conflictelor comerciale, apărată de către americani şi respinsă de o serie de state europene. "Suntem spaţii (cu state) de drept", a subliniat el.
În contextul în care mai multe state şi opozanţi faţă de tratat reclamă în zadar publicarea mandatului de negociere încredinţat Comisiei, Juncker şi-a exprimat dorinţa ca "aceste negocieri să fie în centrul unei transparenţe maxime". "Dacă noi nu publicăm documentele aferente, acest acord va eşua în faţa opiniei publice, a acestui Parlament şi parlamentelor naţionale", a avertizat el. "Să fim mai transparenţi, să nu dăm impresia că vrem să ascundem ceva", a îndemnat el.
Citește pe alephnews.ro: Cum îți vei controla iPhone-ul sau iPad-ul cu ajutorul ochilor? Apple anunță o serie de funcții noi
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește că nu există”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:06
Braşov, singurul oraş din România calificat în competiţia pentru titlul de Capitala Verde Europeană
-
astăzi, 16:39
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 813. Vladimir Putin şi-a început vizita sa în China: niciun progres în ceea ce priveşte gazoductul ruso-chinez / Kievul a lovit un aeroport militar rus din Crimeea