Armata americană vrea să menţină nouă baze în Afganistan după 2014

Americanii vor să păstreze nouă baze militare în Afganistan, după retragerea forţelor combatante NATO la sfârşitul lui 2014, a declarat joi preşedintele afgan Hamid Karzai, adăugând că este de acord cu această solicitare.

274 afișări
Imaginea articolului Armata americană vrea să menţină nouă baze în Afganistan după 2014

Armata americană vrea să menţină nouă baze în Afganistan după 2014 (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Americanii "vor nouă baze pe teritoriul Afganistanului, la Kabul, Bagram, Mazar-i-Sharif, Jalalabad, Gardez, Kandahar, Helmand şi Herat. Le vom da aceste baze, deoarece (...) este în interesul Afganistanului", a declarat Karzai într-un discurs susţinut la Universitatea din Kabul, transmis în direct la televiziune.

Karzai a adăugat că "negocieri foarte serioase şi delicate" sunt în curs cu americanii pe această temă. "Afganistanul are, de asemenea, cererile şi interesele sale", a spus el, fără să precizeze sau să evoce problema eventualei acordări a unei imunităţi militarilor americani după 2014.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat deja că intenţionează să păstreze militari pe teritoriul afgan după încheierea misiunii de luptă a NATO în 2014, dar numai dacă autorităţile de la Kabul acceptă să le acorde o imunitate juridică.

Aproximativ 100.000 de militari străini, dintre care majoritatea sunt americani, se află în prezent sub egida NATO în Afganistan, unde se confruntă cu o insurecţie armată a talibanilor, aflaţi la putere la Kabul în perioada 1996-2001.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici