Coreea de Nord refuză reluarea negocierilor cu Statele Unite/ "Washingtonul consideră dialogul bilateral un simplu instrument pentru depăşirea crizei interne"

  • Regimul de la Phenian respinge ideea reluării negocierilor cu Administraţia Donald Trump
  • Oficial nord-coreean: "Nu simţim nevoia de a organiza reuniuni cu SUA, dat fiind că Washingtonul consideră dialogul bilateral un simplu instrument pentru depăşirea crizei interne"
  • Un fost consilier a declarat că Donald Trump ar vrea să organizeze un nou summit cu liderul nord-coreean înaintea scrutinului prezidenţial
1218 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord refuză reluarea negocierilor cu Statele Unite/ "Washingtonul consideră dialogul bilateral un simplu instrument pentru depăşirea crizei interne"

Coreea de Nord refuză reluarea negocierilor cu Statele Unite/ "Washingtonul consideră dialogul bilateral un simplu instrument pentru depăşirea crizei interne"

Regimul din Coreea de Nord a comunicat sâmbătă că, pe termen scurt, nu intenţionează să reia negocierile pe tema programului nuclear cu Statele Unite, catalogând drept "ostile" politicile Administraţiei de la Washington, informează agenţia Associated Press.

John Bolton, fost consilier prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, a declarat că preşedintele Donald Trump ar putea încerca să organizeze un nou summit cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, ca o "surpriză de octombrie", înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA. Donald Trump s-a întâlnit deja de trei ori cu liderul de la Phenian, dar negocierile pe tema programului nuclear nord-coreean sunt în impas.

Coreea de Nord a respins ideea reluării negocierilor cu SUA în curând. "Oare este posibil să purtăm dialog sau să cooperăm cu Statele Unite, care persistă cu politicile ostile faţă de Coreea de Nord prin ignorarea acordurilor din trecut? Nu simţim nevoia de a organiza reuniuni cu SUA, dat fiind că Washingtonul consideră dialogul bilateral un simplu instrument pentru depăşirea crizei interne", a declarat Choe Son Hui, adjunct al ministrului nord-coreean de Externe.

Coreea de Nord a stabilit deja "un calendar strategic detaliat" pentru gestionarea ameninţărilor americane. "Statele Unite greşesc dacă se gândesc că negocierile vor mai merge cu noi", a subliniat oficialul nord-corean.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici