George W. Bush şi-a deschis cont pe Facebook

Fostul preşedinte al Statelor Unite George W. Bush şi-a deschis cont pe reţeaua de socializare Facebook, unde are deja peste 10.000 de fani, înscrişi în primele câteva ore de la activarea profilului.

16 afișări
Imaginea articolului George W. Bush şi-a deschis cont pe Facebook

George W. Bush şi-a deschis cont pe Facebook (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Primul mesaj pe pagina lui Bush salută acţiunile acestuia după încheierea mandatului de preşedinte, în ianuarie 2009.

"Preşedintele Bush a rămas activ", precizează mesajul.

"A mers în 20 de state (americane) şi în opt ţări, a susţinut 65 de discursuri, a lansat centrul prezidenţial George W. Bush, a participat la patru conferinţe politice via Bush Institute, a terminat prima variantă a memoriilor sale «Decision Points» (Momente decisive) şi a colaborat cu fostul preşedinte Bill Clinton pentru a crea fondul pentru Haiti Clinton-Bush".

Mesajele publicate pe pagina celui de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite sunt aproape toate pozitive, în spiritul celui postat de Sandy Holly: "Sunt foarte mulţumită să vă văd!!!!! Ne lipsiţi!!!!!".

Totuşi, unele mici înţepături se strecoară pe această pagină, ca cea venită din partea utilizatorului Brent Bender, care scrie: "Aţi fost un preşedinte incredibil de incompetent", în timp ce alţii se plâng că mesajele lor au fost şterse.

Soţia preşedintelui, Laura Bush, are şi ea o pagină pe site-ul de socializare. Pentru moment ea are mai mulţi fani decât soţul său, respectiv 16.500.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici