Jean-Claude Juncker subliniază importanţa oferirii perspectivelor de aderare la Uniunea Europeană statelor din Balcanii de Vest

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat, sâmbătă, importanţa oferirii statelor din Balcanii de Vest perspectivele aderării la Uniunea Europeană, însă a atras atenţia că statele din regiune trebuie să-şi rezolve disputele cu privire la fronitere, informează site-ul Reuters.

242 afișări
Imaginea articolului Jean-Claude Juncker subliniază importanţa oferirii perspectivelor de aderare la Uniunea Europeană statelor din Balcanii de Vest

Jean-Claude Juncker subliniază importanţa oferirii perspectivelor de aderare la Uniunea Europeană statelor din Balcanii de Vest

”Sunt foarte multe dispute legate de frontiere în Balcanii de Vest şi acestea trebuie rezolvate înainte de a face alţi paşi privind integrarea europeană”, a declarat Juncker.

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că este nemulţumit că actuala dispută dintre Croaţia şi Slovenia, privind frontiera dintre cele două state, nu a fost rezolvată înaintea aderării celor două ţări la UE, adăugând că vrea să prevină alte dispute similare între potenţialii membri ai Blocului comunitar.

Comisia Europeană a stabilit ca obiectiv aderarea Serbiei şi a Muntenegrului până în 2025, dar miniştrii de Externe din UE au viziuni diferite în privinţa extinderii spre Balcanii de Vest.

De asemenea, Juncker a atras atenţia că Marea Britanie şi UE trebuie să rezolve problemele ce ţin de viitoarele relaţii comerciale separat de angajamentele de securitate ale Marii Britanii faţă de Europa.

”Avem nevoie de o alianţă de securitate între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, iar acest aspect nu trebuie conectat de discuţiile legate de Brexit”, a declarat Juncker într-un discurs susţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici