Joe Biden: Sancţiunile produc efecte grave în Rusia, spre deosebire de impactul din SUA

Preşedintele american, Joseph Biden, a afirmat, joi după-amiază, că efectele sancţiunilor impuse de Occident sunt mult mai grave în Rusia decât pe plan intern, pentru cetăţenii din Statele Unite.

3996 afișări
Imaginea articolului Joe Biden: Sancţiunile produc efecte grave în Rusia, spre deosebire de impactul din SUA

Joe Biden: Sancţiunile produc efecte grave în Rusia, spre deosebire de impactul din SUA

„Aşa cum am spus de la început, vor fi costuri pe plan intern în contextul în care impunem sancţiuni severe ca reacţie la războiul neprovocat lansat de Vladimir Putin. Dar americanii trebuie să ştie acest lucru: costurile pe care i le impunem lui Putin şi acoliţilor lui sunt mult mai devastatoare decât costurile cu care ne confruntăm noi", a declarat Joseph Biden, citat de CNN.

NATO, Uniunea Europeană şi Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, au impus sancţiuni economice şi financiare severe Moscovei, iar numeroase companii financiare, inclusiv bănci, au suspendat activităţile pe teritoriul Rusiei. Statele Unite au suspendat importurile de petrol şi gaze din Rusia, iar preşedintele Biden a anunţat subvenţii pentru a atenua majorarea preţurilor la carburanţi. Liderii grupurilor politice din Congresul SUA au ajuns la un acord pentru un program de finanţare în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, în scopul atenuării efectelor conflictului din Ucraina şi furnizării de asistenţă de 14 miliarde de dolari Kievului şi aliaţilor est-europeni.

La rândul său, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a părut să minimizeze, joi, efectele sancţiunilor Occidentale. „Oamenii vor înţelege că nu este nimic ce nu putem rezolva", a afirmat liderul de la Kremlin, citat de BBC News.

În schimb, Putin a avertizat că sancţiunile impuse Rusiei de Occident riscă să genereze inflaţie a preţurilor alimentelor pe plan mondial. „Dacă vor continua actualele sancţiuni, vor fi consecinţe serioase pentru sectorul alimentar, iar creşterea inflaţiei va fi inevitabilă", a atras atenţia Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Figaro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici