Jurnalistă americană, arestată în Turcia, fiind acuzată de intrare neautorizată într-o zonă militară

O jurnalistă americană, care anterior ar fi fost răpită în Siria de un grup militant, a fost arestată în Turcia şi este acuzată că ar fi intrat ilegal într-o zonă militară, au anunţat autorităţile americane, relatează BBC News online.

896 afișări
Imaginea articolului Jurnalistă americană, arestată în Turcia, fiind acuzată de intrare neautorizată într-o zonă militară

Jurnalistă americană, arestată în Turcia, fiind acuzată de intrare neautorizată într-o zonă militară

Jurnalista americană Lindsey Snell a fost arestată în Turcia la începutul lunii august şi este încarcerată la o închisoare din provincia Hatay, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.

Oficialul american a mai precizat că Washingtonul se află în discuţii cu autorităţile turce pe marginea acestui caz.

Potrivit unor mesaje postate recent de Snell pe reţelele sociale, ea ar fi fost răpită în luna iulie de militanţii Jabhat al-Nusra, grup afiliat anterior cu reţeaua teroristă al-Qaeda, însă a reuşit să evadeze.

Cotidianul turc Yeni Safak a relatat că Lindsey Snell a fost reţinut în apropierea frontierei cu Siria.

"O jurnalistă americană a fost prinsă în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera; ea a fost pusă sub acuzare şi se află în detenţie. Procesul este în curs de desfăşurare. Deocamdată, nu ştim dacă este un spion sau nu," a declarat guvernatorul provinciei Hatay, Ercan Topaca, citat de agenţia de ştiri Anadolu.

Un oficial al Departamentului de Stat a declarat pentru BBC că nu este clar motivul pentru care Snell a călătorit în Siria şi nici dacă profesia de jurnalist a jucat un rol în arestarea ei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici