NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei

Învestirea sâmbătă a preşedinelui Petro Poroşenko a fost salutată imediat de NATO şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, care au subliniat în comunicate separate susţinerea celor două instituţii faţă de Ucraina, integritatea teritorială şi stabilitatea ţării.

103 afișări
Imaginea articolului NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei

NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Îl felicit călduros pe Petro Poroşenko pentru învestirea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei", a scris secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen în comunicat.

"Am încredere în faptul că leadershipul preşedintelui Poroşenko va contribui la stabilizarea ţării, sprijinindu-se pe dialogul politic lansat înaintea alegerilor", continuă el. Rasmussen adaugă că NATO "este pe cale să finalizeze noile măsuri complete cu scopul de a ajuta Ucraina şi de a susţine reformele în domeniul securităţii şi apărării ţării".

"Aliaţii NATO rămân fermi în susţinerea lor faţă de suveranitatea, independenţa şi integritatea teritoriului Ucrainei", conchide el.

La rândul său, Van Rompuy, care asista la ceremonia de învestire, la Kiev, a "reiterat susţinerea UE faţă de Ucraina şi angajamentul său alături de ea", într-un comunicat.

Poroşenko a "primit un mandat puternic pentru a avansa pe calea reformelor şi a transforma Ucraina într-o ţară modernă şi democratică, la care aspiră cetăţenii ei, o ţară unită şi descentralizată, în care fiecare îşi găseşte locul şi în care diferitele identităţi şi minorităţi sunt recunoscute şi respectate. Un dialog aprofundat şi fără excluderi va juca, fără nicio îndoială, un rol important în acest proces de transformare", adaugă el.

Fără să numească Rusia, Van Rompuy subliniază că "întoarcerea Ucrainei la stabilitate şi eforturile în vederea creşterii şi dezvoltării sale vor fi profitabile pentru toţi vecinii săi". "Toţi vecinii săi este necesar totodată să respcte opţiunile sale suverane, inclusiv legături mai strânse cu UE, şi integritatea sa teritorială", subliniază el, adăugând că "UE se va afla alături de Ucraina şi rămâne pregătită să coopereze cu cei care împărtăşesc aceste obiective de democraţie, prosperitate şi stabilitate".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici