Pervez Musharraf, în Pakistan după patru ani de exil. Fostul preşedinte pakistanez a ajuns la Karachi

Avionul care îl transportă pe Pervez Musharraf a decolat, duminică dimineaţă, din Dubai cu destinaţia Pakistan, pregătind revenirea în ţară a fostului preşedinte pakistanez după patru ani de exil, a constatat un jurnalist al AFP care călătoreşte cu el. Avionul care îl transportă pe Pervez Musharraf a aterizat duminică la Karachi (sud).

284 afișări
Imaginea articolului Pervez Musharraf, în Pakistan după patru ani de exil. Fostul preşedinte pakistanez a ajuns la Karachi

Pervez Musharraf (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Zborul lui Musharraf, care a deţinut puterea între 1999 şi 2008 şi care intenţionează să participe la alegerile generale din 11 mai, a aterizat în jurul orei 13.00 (10.00 ora României) la Karachi (sud). Această revenire are loc pe fondul unor tensiuni puternice, deoarece rebelii islamişti talibani au ameninţat sâmbătă că îl vor ucide dacă va încerca să se întoarcă în Pakistan.

"Nu mă simt agitat, dar sunt îngrijorat de unele necunoscute" legate de "terorism", "extremism", de "proceduri judiciare" (care sunt în desfăşurare împotriva lui, n.red.) şi de "rezultatul meu la alegeri", a declarat Musharraf, în vârstă de 69 de ani, înainte de a pleca spre aeroportul din Dubai.

Fostul preşedinte ajuns la putere după o lovitură de stat, îmbrăcat pentru această ocazie cu o cămaşă tradiţională lungă, albă, intenţionează să îşi reunească susţinătorii în jurul orei 17.00 (14.00 ora României), pe aeroportul din Karachi.

El a prevăzut într-o primă fază să organizeze această întâlnire la mormântul fondatorului Pakistanului, Mohammed Ali Jinnah, tot la Karachi, după care s-a răzgândit deoarece autorităţile nu i-au acordat autorizaţie din cauza ameninţărilor cu atentate lansate cu o zi înainte împotriva lui de către TTP, principala mişcare rebelă a talibanilor pakistanezi aliaţi ai Al-Qaida.

TTP, care denunţă alianţa Pakistanului cu Statele Unite, iniţiată de Musharraf după atentatele din 11 septembrie 2001, este considerată principala autoare a valului de atentate fără precedent - majoritatea sinucigaşe - care s-a soldat cu peste 5.700 de morţi în tot Pakistanul din 2007.

Pervez Musharraf a supravieţuit unui număr de trei atentate în perioada în care a fost preşedinte.

Fostul general, care a preluat puterea în 1999 în urma unei lovituri de stat şi care a fost constrâns să demisioneze în 2008 după alegerile legislative pierdute de partidul său, trăieşte de peste patru ani în exil la Londra şi Dubai.

Deşi se prezintă ca o "alternativă" la alegerile din 11 mai, mulţi observatori apreciază totuşi că el şi-a pierdut baza electorală şi nu mai pare în măsură să influenţeze scrutinul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici