- Home
- Externe
- (01.07.2022, 16:44)
- Iulian Moşneagu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Putin destabilizează piaţa de GNL. Rusia preia controlul deplin asupra proiectului de petrol şi gaze Sakhalin-2
- Preşedintele Vladimir Putin a ridicat mizele unui război economic cu Occidentul şi Japonia printr-un decret prin care preia controlul deplin al proiectului de gaz şi petrol Sakhalin-2 din Orientul Îndepărtat al Rusiei, o măsură care ar putea forţa eliminarea investitorilor Shell şi a companiilor japoneze Mitsubishi şi Mitsui.
- Decretul, semnat joi, creează o nouă firmă care va prelua toate drepturile şi obligaţiile Sakhalin Energy Investment Co, în care Shell şi două companii comerciale japoneze, Mitsui şi Mitsubishi, deţin puţin sub 50%.
- Decretul de cinci pagini, care urmează sancţiunilor occidentale impuse Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina, indică faptul că Kremlinul va decide acum dacă partenerii străini pot rămâne.
35652 afișări
Compania de stat Gazprom deţine deja o participaţie de 50% plus o acţiune la Sakhalin-2, care reprezintă aproximativ 4% din producţia mondială de gaze naturale lichefiate (GNL), conform Reuters.
Măsura ameninţă să destabilizeze piaţa de GNL, deşi Moscova a declarat că nu vede niciun motiv pentru ca livrările de la Sakhalin-2 să fie oprite. Japonia importă 10% din GNL-ul său anual din Rusia, în principal în baza unui contract pe termen lung de la Sakhalin-2. Acţiunea ridică, de asemenea, riscurile cu care se confruntă companiile occidentale aflate încă în Rusia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
"Decretul Rusiei expropriază efectiv participaţiile străine în Compania de investiţii energetice Sakhalin, marcând o nouă escaladare a tensiunilor actuale", a declarat Lucy Cullen, analist principal la firma de consultanţă Wood Mackenzie.
Multe firme occidentale şi-au făcut deja bagajele, în timp ce altele au declarat că vor renunţa, dar măsura lui Putin adaugă complicaţii la un proces deja complex pentru cei care caută ieşirea. Moscova a pregătit o lege, care se aşteaptă să fie adoptată în curând, pentru a permite statului să confişte activele firmelor occidentale care decid să plece.
Shell, care a amortizat deja valoarea activelor sale ruseşti, a precizat cu câteva luni în urmă că intenţionează să renunţe la Sakhalin-2 şi a purtat discuţii cu potenţiali cumpărători. Aceasta a declarat vineri că evaluează decretul rusesc.
Sursele au declarat că Shell crede că există riscul ca Rusia să naţionalizeze activele deţinute de străini, în timp ce Putin a declarat în mod repetat că Moscova va lua măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite şi a aliaţilor săi pentru îngheţarea activelor ruseşti şi alte sancţiuni.
Sakhalin-2, la care Shell deţine o participaţie de 27,5% minus o acţiune, este unul dintre cele mai mari proiecte de GNL din lume, cu o producţie de 12 milioane de tone. Încărcăturile sale se îndreaptă în principal către Japonia, Coreea de Sud, China, India şi alte ţări asiatice.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu vede niciun motiv pentru oprirea livrărilor de GNL de la Sakhalin-2 şi a precizat că viitorul altor proiecte sau investiţii va fi stabilit de la caz la caz.
"Nu poate exista o regulă generală în acest caz", a spus el.
Japonia, care depinde în mare măsură de energia importată, a declarat că nu va renunţa la interesele sale în Sakhalin-2, în care Mitsui are o participaţie de 12,5%, iar Mitsubishi deţine 10%.
Premierul japonez Fumio Kishida a declarat vineri că decizia Rusiei nu va opri imediat importurile de GNL din această exploatare, în timp ce ministrul japonez al Industriei, Koichi Hagiuda, a declarat că guvernul nu consideră decretul o rechiziţie.
"Decretul nu înseamnă că importurile de GNL ale Japoniei vor deveni imediat imposibile, dar este necesar să se ia toate măsurile posibile pentru a ne pregăti pentru circumstanţe neprevăzute", a declarat Hagiuda reporterilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește și: Erdogan nu-l întâlneşte pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis până când liderul elen "nu se adună”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe