Talibanii afgani condamnă noile caricaturi cu Mahomed publicate de Charlie Hebdo

Talibanii afgani au condamnat joi publicarea noilor caricaturi cu Mahomed de către Charlie Hebdo şi i-au salutat pe autorii atacului armat islamist comis săptămâna trecută la sediul săptămânalului de satiră.

207 afișări
Imaginea articolului Talibanii afgani condamnă noile caricaturi cu Mahomed publicate de Charlie Hebdo

Talibanii afgani condamnă noile caricaturi cu Mahomed publicate de Charlie Hebdo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un comunicat postat online joi, Emiratul Islamic al Afganistanului - numele oficial al talibanilor afgani - deplânge publicarea unor noi caricaturi care, în opinia sa, "provoacă sensibilităţi în rândul a celor 1,5 miliarde de musulmani".

"Un atac a fost comis săptămâna trecută, făcând dreptate împotriva autorilor acestor acte obscene", se arată în comunicat, o referire la cei doi fraţi Kouachi, cei doi islamişti înarmaţi care au ucis 12 persoane în atacul de pe 7 ianuarie contra Charlie Hebdo, la Paris. Cei doi au fost omorâţi vineri de poliţie.

Numărul de miercuri, al "supravieţuitorilor" de la Charlie Hebdo, care urmează să fie tras în cinci milioane de exemplare, conţine noi caricaturi cu Mahomed. "Condamnăm acest act respingător şi inuman şi-i considerăm pe autorii săi şi pe cei care l-au făcut nişte inamici ai umanităţii", se arată în continuare în comunicat.

"Îndemnăm lumea şi mai ales pe şefii tuturor statelor vizate să împiedice asemenea acte odioase", subliniază talibanii în comunicat, fără să-i îndemne pe credincioşi la manifestaţii.

"Lumea islamică şi nonislamică, în întregime, fiinţele umane, au responsabilitatea să condamne şi să împiedice orice acţiune care transgresează religia, ofensează oameni şi împinge naţiuni la acţiuni de represalii", adaugă talibanii.

Caricaturi cu profetul Mohamed au provocat deja nemulţumiri în Afganistan, în trecut. În septembrie 2012, între 200 şi 300 de persoane au mărşăluit la Kabul pentru a denunţa publicarea de către Charlie Hebdo a unor caricaturi cu Mahomed.

Talibanii nu au reacţionat în mod oficial de la atentatul comis săptămâna trecută, catalogat drept un atac "terorist" şi un "act de ură" de către preşedintele afgan Ashraf Ghani.

Vineri, după luarea de ostatici la Paris, sute de persoane s-au adunat, în provincia Uruzgan (sud), pentru a glorifica acţiunile atacatorilor. În Pakistanul vecin, la Peshawar, în apropiere de frontiera afgană, aproximativ 60 de persoane au manifestat săptămâna aceasta pentru a-i felicita pe autorii atacului de la Charlie Hebdo.

Alte reacţii de indignare au avut, de asemenea, loc în lumea musulmană, în care problema reprezentării profetului rămâne un subiect controversat.

După retragerea trupelor combatante NATO, pe 31 decembrie, insurecţia talibanilor continuă în mod activ şi vizează puterea de la Kabul.

Aproximativ 17.000 de militari vor rămâne cu toate acestea pe teritoriul afgan, în 2015, în cadrul unei misiuni de formare şi ajutorare. Însă talibanii reclamă retragerea tuturor militarilor străini ca o condiţie în eventualitatea unor negocieri de pace cu puterea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici