Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor

Minoritatea tătară din Crimeea a votat, sâmbătă, în favoarea autonomiei sale pe teritoriul anexat recent de Rusia, relatează agenţiile Ukrinform şi RIA Novosti.

916 afișări
Imaginea articolului Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor

Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor (Imagine: Shutterstock)

"Tătarii nu recunosc anexarea regiunii de către Rusia. Noi am votat în favoarea creării unei autonomii", a declarat liderul tătarilor din Crimeea, Refat Ciubarov, la reuniunea din oraşul Bahcisarai, unde reprezentanţi ai acestei comunităţi musulmane, formate din aproximativ 300.000 de persoane, s-au adunat sâmbătă pentru a-şi decide soarta.

De asemenea, el s-a adresat către "ONU, Uniunea Europeană, OSCE, popoarele şi guvernele altor state, cu rugămintea de a susţine dreptul poporului tătar la autodeterminare, prin crearea autonomiei pe teritoriul istoric al tătarilor - Crimeea".

Preşedintele Tatarstanului, Rustam Minnihanov, de asemenea, prezent la reuniunea din Bahcisarai, s-a declarat pregătit să joace rolul de mediator între tătarii din Crimeea şi autorităţile ruse.

"În acest an se împlinesc 70 de ani de la deportatea tătarilor din Crimeea. Din păcate, în decursul acestor 70 de ani situaţia tătarilor a rămas neschimbată. Trebuie să corectăm această nedreptate", a afirmat Minnihanov.

El a adăugat că a avut o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, care l-ar fi rugat să vină la această reuniune şi să facă anumite declaraţii.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţie, s-au opus ferm referendumului din 16 martie, pe care l-au boicotat în cea mai mare parte.

Minoritatea tătară nu are încredere în Moscova de când Iosif Stalin a ordonat deportarea în masă a tătarilor din Crimeea către Asia Centrală, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când jumătate dintre aceştia au murit pe drum. Lor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimea înainte de sfârşitul anilor 1980.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici