Vladimir Putin ameninţă că va reacţiona la "epurarea" politică din Ucraina, după arestarea unui aliat

  • Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ameninţă că va reacţiona la "epurarea" politică din Ucraina, după emiterea unui mandat de arestare pe numele unui apropiat.
  • Deputatul ucrainean prorus Viktor Medvedciuk este vizat de un mandat de arestare la domiciliu, sub acuzaţiile de "trădare" şi "prădare a resurselor ţării".
  • Vladimir Putin: "Va trebui să răspundem în mod adecvat şi la momentul potrivit. În Ucraina are loc o epurare a mediului politic".
2584 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin ameninţă că va reacţiona la "epurarea" politică din Ucraina, după arestarea unui aliat

Vladimir Putin ameninţă că va reacţiona la "epurarea" politică din Ucraina, după arestarea unui aliat

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, vineri, că va reacţiona la acţiunile de "epurare" politică din Ucraina, în contextul în care politicianul ucrainean prorus Viktor Medvedciuk, considerat un apropiat al liderului de la Kremlin, este vizat de o procedură penală pentru trădare.

Deputatul ucrainean Viktor Medvedciuk, un om de afaceri considerat apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, este vizat de un mandat de arestare la domiciliu, printr-o decizie a unei instanţe din Ucraina, până pe data de 9 iulie, sub acuzaţiile de "trădare" şi "prădare a resurselor ţării". Nu este clar dacă deputatul Viktor Medvedciuk, membru al formaţiunii Platforma de opoziţie - Pentru Viaţă, este deja în arest la domiciliu sau este căutat de autorităţi.

Vladimir Putin a reacţionat vehement la deciziile autorităţilor ucrainene.

„Ţinând cont de toate ameninţările create la adresa noastră, va trebui să răspundem în mod adecvat şi la momentul potrivit. În Ucraina are loc o epurare a mediului politic. Sunt eliminate forţele favorabile unei soluţii paşnice la conflictul din Donbas şi relaţiilor bune cu Rusia", a declarat Vladimir Putin, citat de publicaţia The Moscow Times şi de agenţia RIA Novosti.

O anchetă privind înaltă trădare a fost iniţiată în cazul lui Viktor Medvedciuk în februarie 2019, după ce acesta a cerut autonomie pentru regiunile din estul Ucrainei, unde are loc un conflict separatist. În februarie 2021, Consiliul ucrainean pentru Securitate şi Apărare a decis impunerea de sancţiuni împotriva lui Viktor Medvedciuk şi a soţiei acestuia, fosta prezentatoare de televiziune Oksana Martcenko, în contextul unei anchete privind "finanţarea terorismului". Tot în februarie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dispus interzicerea a trei televiziuni deţinute de Viktor Medvedciuk, pe care le-a catalogat "instrumente de război împotriva Ucrainei".

Viktor Medvedciuk a avut frecvent poziţii împotriva NATO şi Uniunii Europene şi a acuzat Administraţia de la Kiev că "nu a făcut nimic" pentru a pune capăt conflictului cu insurgenţii separatişti proruşi din estul Ucrainei. De asemenea, Viktor Medvedciuk pledează, la fel ca Rusia, pentru federalizarea Ucrainei. Viktor Medvedciuk a fost mulţi ani emisarul Kievului în negocierile cu insurgenţii proruşi din regiunile separatiste Lukansk şi Doneţk, o funcţie care ar fi fost impusă de Rusia.

Procurorii ruşi îl anchetează şi pe Taras Kozak, asociat în afaceri şi coleg de partid cu Viktor Medvedciuk. Conform procurorilor ucraineni, cei doi politicieni au încercat să achiziţioneze drepturi de exploatare a unor zăcăminte de petrol şi gaze din largul Peninsulei Crimeea, situată în Marea Neagră, o regiune ucraineană anexată de Rusia în 2014, informează cotidianul Financial Times.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici