- Home
- Life-Inedit
- CANNES, (05.03.2013, 16:50)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hotelul Carlton din Cannes: 100 de ani de amintiri din cetatea celei de-a şaptea arte - FOTO
Hotelul Carlton din Cannes îşi celebrează în acest an centenarul, bogat în amintiri acumulate în cetatea celei de-a şaptea arte, cinematografia, în condiţiile în care legendarul palat din Cannes a primit nenumărate staruri şi a fost locul în care au fost turnate câteva filme de antologie.
174 afișări
Hotelul Carlton din Cannes: 100 de ani de amintiri din cetatea celei de-a şaptea arte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Nenumărate fotografii îl arată pe Robert Mitchum jucând pétanque (joc francez cu bile, n.r.) pe plaja din faţa hotelului Carlton, pe Brigitte Bardot şi pe Sean Connery mergând prin mulţime, îndreptându-se spre fostul Palais des Festivals, în prezent demolat.
Sophia Loren, o clientă fidelă, s-a cazat în celebrul hotel folosind şapte identităţi diferite. Sylvester Stallone, ajuns la hotel cocoţat pe plafonul unei limuzine, urmărit de mii de fani, a fost pe punctul de a provoca distrugerea terasei clădirii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Mii de sibieni şi turişti vor lua lumină din Muzeu. Necula: Pădurea are memoria oamenilor
-
Tesla: conducere autonomă şi hărţi în China? Ce a obţinut Musk
Cinefilii pot să admire apartamentul cu numărul 623, denumit "Alfred Hitchcock", în care Grace Kelly l-a îmbrăţişat, în 1954, pe Cary Grant într-o scenă memorabilă din filmul "Să prinzi un hoţ/ To Catch a Thief". Înainte de turnarea acestui film, Hitchcock slăbise opt kilograme, pentru că şi-a dorit "să profite de preparatele franţuzeşti", o pagină de istorie povestită de actualul director al hotelului, François Chopinet.
Cu ocazia primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes din 1946, hotelul Carlton i-a primit gratuit pe cei şase jurnalişti care acopereau din punct de vedere mediatic evenimentul. S-a servit musaca la dineul de închidere, un precursor al dineurilor de după proiecţiile din epoca modernă ale preşedintelui festivalului Gilles Jacob.
Pentru acest observator, care se cazează din 1979 în celebrul palat la fiecare ediţie a festivalului, "Cannes-ul devine un oraş erotic", iar hotelul Carlton "aduce un curent de aer cu efect matrimonial". "În istoria Carlton-ului, numărul cuplurilor care s-au născut aici este extrem de elocvent", dezvăluie Gilles Jacob, menţionându-i pe Gregory şi Véronique Peck şi pe Kirk şi Anne Douglas, în prefaţa unui volum de benzi desenate, editat cu ocazia centenarului renumitului hotel.
Se spune că cele două cupole ale palatului au fost inspirate de sânii legendarei Belle Otero, dansatoare şi curtezană care a făcut să se întoarcă multe capete de regi şi de aristocraţi în perioada belle époque.
Hotelul s-a născut el însuşi dintr-o poveste de dragoste: a fost parţial finanţat de marele duce Mihail, membru al familiei imperiale ruse, care a ales calea exilului la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru a se căsători cu nepoata scriitorului Aleksandr Puşkin. Niciun hotel din vechiul sat de pescari nu avea săli de baie private, iar cuplul avea nevoie de un loc adecvat în care să primească aristocraţia rusă.
Acest hotel încărcat de istorie a găzduit apoi prima şedinţă a Societăţii Naţiunilor (organizaţia care a precedat ONU), în 1922.
Hotelul-palat a satisfăcut desigur nenumărate capricii ale starurilor, şefilor de stat şi milionarilor anonimi, însă discreţia a rămas elementul de bază care l-a ajutat să îşi fidelizeze această clientelă extrem de bogată.
În anii '90, actriţa americană Faye Dunaway a cerut să i se aducă mulţi litri de lapte de capră pentru a face baie, a declarat un fost angajat.
În timpul ediţiei trecute a Festivalului de la Cannes, un celebru actor american era însoţit de majordomul său, pe care hotelul l-a "înzestrat" cu aparate de gătit pe bază de aburi. În faţa insistenţei actorului de a bea doar apă minerală Fiji, de negăsit, un director de la studiourile Paramount a adus băutura la Cannes cu ajutorul avionul său privat, spre marea uşurare a angajaţilor hotelului.
O actriţă franceză a cerut într-o zi instalarea unui gazon pe terasa apartamentului ei, pentru câinele ei, un actor galez a cerut ca apartamentul său să fie zugrăvit în albastru, iar o vedetă americană i-a convins pe administratorii hotelului să astupe ferestrele cu pâslă neagră, pentru a putea să îşi ia mesele (în regim vegetarian) doar la lumina lumânărilor.
Palatul dispune de 343 de camere, dintre care 39 sunt apartamente. Dar, pentru a putea închiria apartamentul "Sean Connery", care are o suprafaţă de 380 de metri pătraţi şi un ascensor privat, aşa cum au făcut-o Angelina Jolie şi Brad Pitt, turiştii trebuie să plătească 20.000 de euro pe noapte în timpul festivalului sau în vârful sezonului estival.
Apartamentul "Grace Kelly", de 300 de metri pătraţi, în care sunt expuse fotografii ale actriţiei şi are un salon decorat ca un hublou de vapor, poate fi închiriat cu 15.000 de euro pe noapte (5.000 de euro pe noapte în extra-sezon).
InterContinental Carlton, dotat cu 5 stele, deschis în 1911 dar finalizat în 1913, se află de un an în posesia unui investitor din Qatar. Operaţiunile de renovare şi de extindere a hotelului au fost suspendate, întrucât "proprietarul se gândeşte la viitor".
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că tu, eu și toți din țară avem puterea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe