ORA PĂMÂNTULUI 2014: Ministerele şi instituţiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră

Ministerele şi toate instituţiile aflate în coordonarea acestora se vor alătura iniţiativei Ora Pământului 2014 şi vor stinge lumina, sâmbătă, între 20.30 şi 21.30, o invitaţie în acest sens urmând să fie trimisă şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, precum şi preşedinţilor de CJ.

615 afișări
Imaginea articolului ORA PĂMÂNTULUI 2014: Ministerele şi instituţiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră

ORA PĂMÂNTULUI 2014: Ministerele şi instituţiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice informează că, la propunerea ministrului Attila Korodi, în şedinţa de Guvern de miercuri s-a convenit ca toate ministerele şi instituţiile aflate în coordonarea acestora să se alăture iniţiativei Ora Pământului 2014 şi să stingă lumina în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea, timp de o oră, sâmbătă, de la 20.30 până la 21.30.

"Am fost foarte bucuros să găsesc deschidere din partea colegilor din Guvern, în special din partea prim-ministrului Victor Ponta. Astfel, am decis ieri ca tot aparatul central să facă acest gest simbolic, care are scopul de a da un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale", a declarat ministrul Mediului.

O invitaţie pentru a se alătura acestui demers va fi trimisă către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României, precum şi preşedinţilor de consilii judeţene, iar Ministerul Mediului va publica vineri un ghid care va explica instituţiilor partenere în acest demers ceea ce au de făcut în ora în care întreaga planetă va stinge lumina.

Ora Pământului se sărbătoreşte în România din 2009, iar la nivel internaţional, din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment, în oraşul Sydney. Anul trecut, peste 7.000 de oraşe din 152 de ţări au stins lumina de Earth Hour, răspândind un mesaj puternic privind impactul egativ pe care viaţa cotidiană îl are asupra planetei şi a resurselor naturale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici