- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.02.2013, 13:31)
- Andi Manciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu: Demisia lui Fenechiu vine în cazul unei sentinţe. Şi Băsescu trebuia să demisioneze
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că demisia ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, va putea să vină în momentul în care va exista o sentinţă, chiar şi în primă instanţă, precizând că inclusiv Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze ca urmare a cercetării sale.
930 afișări
Relu Fenechiu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Antonescu a fost întrebat cum vede ideea unei demisii din funcţie a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, avansată duminică de Traian Băsescu.
"Punctul nostru de vedere, ca şi punctul de vedere al premierului, este foarte clar, iar domnului Băsescu îi spun ce îi spun de ani de zile. Dacă cineva cu dosare, cu probleme, cu urmăriri, cercetări începute trebuie să demisioneze, nu înţeleg de ce a întârziat câţiva ani să demisioneze chiar domnia sa", a declarat Antonescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Biserica Ortodoxă exercită Putere și influență în România. Este un fel de biserică oficială. Poate unii vor să facă Republica Național-Ortodoxă Română
-
Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE
-
Război comercial. Şeful comerţului american, mesaj din inima Europei: UE trebuie să se alăture eforturilor SUA împotriva exporturilor Chinei
-
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan
De asemenea, el a precizat că împărtăşeşte poziţia premierului Victor Ponta în sensul că în cazul unei sentinţe judecătoreşti, chiar şi în primă instanţă, nefavorabilă lui Fenechiu se impune demisia acestuia.
"Sunt de acord (cu Victor Ponta - n.r.), pentru că în momentul în care instanţa se va pronunţa, chiar dacă nu-i vorba de o sentinţă definitivă, chiar dacă nu putem deci vorbi în sens juridic de vinovăţia cuiva, în cazul unei sentinţe nefavorabile, avem totuşi de a face cu o sentinţă, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât părerea unei părţi. Să nu uităm, dacă vrem să avem justiţie cu adevărat, că procuratura e o instituţie extrem de importantă, Parchetul, DNA, toate acestea sunt părţi, este statul vs un cetăţean. Judecătorii sunt cei care au dreptul la sentinţă şi numai ei", a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că nu intenţionează să renunţe la ministrul Relu Fenechiu sau la un alt membru al Cabinetului. "Nu, nici vorbă, pentru că în raport se vorbeşte în mod greşit de fapte de corupţie, ori nici unul (dintre miniştri - n.r.) nu este acuzat de fapte de corupţie, nici unul nu este acuzat de fapte din momentul în care au devenit miniştri şi, din moment ce i-am propus în Parlament şi preşedintele le-a semnat decretele, să vin acum să spun că acum am aflat, acum mi-am dat seama că nu-i bun Fenechiu sau Dragnea, mi se pare totuşi un gest neserios", a spus Ponta.
Premierul a menţionat, referitor la Relu Fenechiu, că aşteaptă ca justiţia să dea în primă instanţă un verdict. "În cazul domnului Fenechiu, trimis în judecată înainte de a deveni ministru, votat de Parlament şi semnat de către preşedinte, aştept ca justiţia din România să dea în primă instanţă un verdict. Dacă verdictul va fi de achitare, domnul Fenechiu cu atât mai mult îşi are locul în Guvern, dacă verdictul va fi de condamnare în primă instanţă, atunci, în aceeaşi zi, domnul Fenechiu va pleca din Guvern", a spus el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că mesajul Comisiei Europene în legătură cu miniştrii cercetaţi este către premier, şeful statului precizând că, dacă ar fi putut, el s-ar fi opus numirii acestora, însă legal nu a avut posibilitatea.
"Un alt lucru pe care ni-l menţionează raportul: au fost trei miniştri care au fost găsiţi incompatibili de ANI, dar au fost menţinuţi în Guvern. Cum să nu îţi menţioneze Comisia Europeană acest lucru, care a arătat că politicul din România, la nivel de guvern, nu îndeplineşte standardele europene acceptate de toată lumea? Deci, aici nu discutăm neapărat de principiul «până nu e o hotărâre definitivă, nu funcţionează». Uniunea Europeană ne cere ceva ce funcţionează în toate statele Uniunii", a declarat, duminică, preşedintele Băsescu.
El a adăugat că politicienii nu sunt deasupra legii şi trebuie să fie un exemplu.
"Veţi observa în raport că nu se leagă de aleşi, nu veţi vedea niciodată Comisia Europeană spunând: «de ce a fost ales un primar, de ce a fost ales un parlamentar care avea dosar penal?». Comisia Europeană respectă votul electoratului, dar pe urmă, când intri în instituţiile la vârf, Guvern sau Parlament, şi eşti pus sub semnul întrebării din punct de vedere al integrităţii, mai ales în guvern, trebuie să existe reacţia demisiei. Asta ne spune, practic, în raport Comisia Europeană, astea sunt standardele la care trăiesc politicienii europeni. Nu vedeţi nicio critică, deşi raportul e făcut după alegeri, cu privire la votul electoratului, nu întreabă nimeni de ce a fost votat domnul Stan. Nu întreabă nimeni de ce a fost votat domnul Stan, pentru care se ceruse arestarea. Nu întreabă aşa ceva, pentru că se respectă suveranitatea poporului în a-şi alege reprezentanţii", a continuat preşedintele.
Traian Băsescu a arătat însă că, în schimb, Comisia vine şi întreabă de ce Parlamentul nu a aprobat arestarea lui Ion Stan, de ce Parlamentul nu a aprobat investigarea miniştrilor Borbély şi Dobre, de ce Parlamentul s-a opus hotărârii definitive care constata incompatibilitatea lui Mircea Diaconu.
"Asta găsim în raport şi nu putem spune că nu s-au întâmplat. Iar Comisia Europeană le enumeră, fără a utiliza nume, dar mizând pe faptul că toţi ştim despre ce-i vorba. Iar mesajul Comisiei este: «Nu mai faceţi lucrurile astea. Mai mult decât atât, deşi ştiţi că sunteţi sub monitorizare, aţi trecut prin Parlament şi doi miniştri care au dosare penale». Deci, lucrurile astea arată că la nivelul politicienilor la vârf nu suntem în standarde europene, nu la nivelul Codului Penal, unde hotărârea definitivă este cea care te incriminează, ci raportul vorbeşte de standarde la nivelul politicienilor", a subliniat Băsescu.
Preşedintele a mai spus că apelul din raport este adresat premierului Victor Ponta.
"Apelul este către premier să găsească o soluţie. Apelul raportului. Este problema premierului. Eu, dacă aş fi putut, la depunerea jurământului m-aş fi opus, dar nu aveam formă legală (...) Constituţia spune pentru fapte comise în timpul mandatului de ministru", a arătat Băsescu.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna iunie, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte care ar fi fost comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.
Citește pe alephnews.ro: Inteligența Artificială rămâne corigentă la siguranță. Cercetătorii britanici au convins un chatbot să scrie un email misogin
Citește pe www.zf.ro: Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Citește pe www.zf.ro: Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Citește și: Antonescu: Europarlamentarii pot cere explicaţii pe MCV, ei sunt aleşi de cetăţeni, nu membrii Comisiei Europene
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
VIDEO. Momentul când Raisi a fost găsit după prăbușirea elicopterului. Ce detaliu a contribuit la identificarea sa
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Cine este românul care a construit una dintre cele mai mari reţele de studiouri de videochat şi ce afacere în domeniul dragostei porneşte acum
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
PROSPORT.RO
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe