Florin Cîţu speră la o creştere economică de cel puţin 10%, anul acesta. „Micul secret” dezvăluit de premier, cu privire la noile estimări

  • Premierul a spus duminică, la Cluj, că urmează noi estimări care vor duce creşterea economică aproape de două cifre.
  • Florin Cîţu: „Sper să se adeverească, să avem o creştere de cel puţin 10% anul acesta”.
2078 afișări
Imaginea articolului Florin Cîţu speră la o creştere economică de cel puţin 10%, anul acesta. „Micul secret” dezvăluit de premier, cu privire la noile estimări

Cîţu speră la o creştere economică de cel puţin 10%

„Anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani, când creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor, nu a mai fost niciodată aşa ceva. Am schimbat paradigma, am arătat că prin investiţii poţi să dezvolţi România”, a declarat Florin Cîţu la conferinţa de alegeri a PNL Cluj.

Acesta speră că, în acest an, creşterea economică va depăşi 10%.

„Ştiţi foarte bine: creşterea economică de anul acesta este estimată a fi cea mai mare din UE, 7,4%. Vă vând un mic secret, urmează alte estimări care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere anul acesta puternică, sper să se adeverească, să avem o creştere de cel puţin 10% anul acesta”, a adăugat premierul.

Acesta şi-a prezentat în cadrul conferinţei de la Cluj echipa de susţinători pentru congresul din 25 septembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici