- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: Am fost în vacanţă în Florida, cu nişte prieteni, nu m-am întâlnit cu Patriciu
Preşedintele PSD, Mircea Geoană,a declarat, miercuri, la Realitatea Tv, că a fost plecat în vacanţă în sudul Statelor Unite, în Florida, împreună cu nişte prieteni, negând, totodată, că s-ar fi întâlnit cu Dinu Patriciu.
Geoană: Am fost în vacanţă în Florida, cu nişte prieteni, nu m-am întâlnit cu Patriciu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Am fost în sudul Statelor Unite, în Florida, pentru câteva zile şi împreună cu o familie de prieteni am făcut o mică excursie în zona respectivă. Am încercat să mă duc la căldură, în Florida nu era aşa de cald, din păcate a fost un frig cumplit în America în perioada asta", a spus Geoană despre vacanţa sa.
El a infirmat, totodată, că s-ar fi întâlnit, în această vacanţă, cu Dinu Patriciu.
"Nu m-am întâlnit cu Dinu Patriciu. Înţeleg că este undeva prin Caraibe, pe nu ştiu unde. E foarte bine şi sper să vină sănătos de acolo. Nu m-am întâlnit cu dânsul. Astfel de mici intoxicări apar cu zecile pe zi", a spus Geoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Xenotransplantul prinde avânt în domeniul chirurgiei. Primii rinichi de porc au fost deja transplantați cu succes la doi pacienți
-
Devansarea alegerilor prezidenţiale, promulgată de Klaus Iohannis
-
KFC închide temporar într-o ţară cu zeci de milioane de locuitori. Compania invocă situaţia economică, dar presa locală spune că are loc un boicot naţional
-
Ţara în care dacă reuşeşti să îţi iei o casă nu ai nicio garanţie că o poţi păstra
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO