- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.03.2016, 12:39)
- Cătălina Mănoiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PNL: Cine sunt candidaţii pentru primăriile de sector. Predoiu: I-am ales pe cei care au cele mai mari şanse de creştere
Comisia de unificare a PNL a validat luni candidaţii la primăriile de sectoare, cu excepţia sectorului 6, unde liberalii aşteaptă "o cercetare calitativă de anvergură", a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, afirmând că sondajele au fost doar "o bază a deciziei politice".
5207 afișări
PNL: Candidaţii pentru mai multe sectoare, validaţi în funcţie de decizii politice - surse (Imagine: Razvan Chirita / Mediafax Foto)
"Astăzi, comisia de unificare a PNL a hotărât candidaţii la funcţia de primar de sector. (...) La primăria Sectorului 1, Alexandru Nazare, la primăria Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, la primăria Sectorului 3 vom merge cu Florin Ştefan Vasile, la primăria Sectorului 4 cu Răzvan Sava, iar la primăria Sectorului 5 cu Ovidiu Raeţchi", a anunţat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, la finalul şedinţei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Statele Unite cer Qatarului să expulzeze conducerea politică a Hamas, dacă refuză încetarea focului
-
Mesajul socialiştilor europeni faţă de conservatorii Ursulei von der Leyen: Nu lucraţi cu extrema dreaptă
-
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
Cătălin Predoiu a afirmat că la sectorul 6 liberalii aşteaptă "o cercetare calitativă de anvergură care se va finaliza în zilele următoare", urmând ca decizia să fie luată lunea viitoare.
Preşedintele PNL Bucureşti a afirmat că PNL nu îl va susţine pe Ştefan Florescu în această cursă, aşa cum s-a vehiculat anterior.
"Aş dori să precizez fără echivoc faptul că nu vom merge la Sectorul 6 cu domnul Florescu. Dezavuez orice speculaţiei pe această temă. Nici nu s-a pus problema şi nici nu se va pune problema să mergem la Sectorul 6 cu domnul Ştefan Florescu", a precizat Predoiu.
Cât priveşte posibilitatea ca PNL să susţină un candidat tehnocrat pentru primăria Sectorului 6, Predoiu a răspuns că în discuţiile pe care le vor avea în partid liberalii vor pleca de la "soluţiile existente în partid".
Întrebat dacă Răzvan Mironescu ar putea fi susţinut de PNL, Predoiu a afirmat că nu exclude nicio variantă venită din partid, însă se aşteaptă rezultatele cercetării calitative comandate de PNL.
El a subliniat că pentru desemnarea candidaţilor nu s-a avut în vedere doar clasamentul, ci şi potenţialul de creştere al acestora şi durata perioadei în care şi-au desfăşurat campania.
"Toate sondajele au arătat faptul că toţi candidaţii care au fost luaţi în calcul pentru fiecare sector s-au aflat umăr la umăr, marja de eroare, şi s-a avut în vedere nu numai clasamentul, ci şi rezerva de creştere pentru viitor, de asemenea, perioada de când şi-au făcut campanie. Unii au început campania de câteva luni, alţii relativ recent, de trei, patru săptămâni şi faptul că ei sunt plasaţi umăr la umăr arată că există un potenţial de creştere mai mare în cazul celor care şi-au început recent campania", a explicat liderul liberal.
Preşedintele PNL Bucureşti a afirmat că sondajele comandate au fost doar "o bază a deciziei politice", afirmând că aceste cifre trebuie văzute în dinamica loc.
"În fiecare sector am ales candidaţii care au cele mai mari şanse de creştere", a conchis Predoiu.
PNL: Candidaţii pentru mai multe sectoare, validaţi în funcţie de decizii politice - surse
Astfel PNL l-ar susţine pe Alexandru Nazare în cursa pentru Sectorul 1, în locul Dianei Tuşa, care a fost mai bine plasată în sondaje.
La Sectorul 2 cei din PNL vor să meargă pe mâna lui Cristian Popescu, primul în rezultatele cercetărilor sociologice comandate de liberali.
La Sectorul 3, liberalii din comisia de unificare ar lua în calcul să îl valideze pe Florin Ştefan Vasile, nume vehiculat recent pentru această cursă electorală.
PNL va miza la Sectorul 4 pe actualul primar interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în vreme ce la Sectorul 5 Ovidiu Reţchi ar urma să fie susţinut de liberali în încercarea de a câştiga sectorul care a aparţinut fostului lider PSD Marian Vanghelie.
Comisia de unificare poartă încă discuţii pentru a stabili pe cine ar putea susţine în cursa pentru Primăria Sectorului 6, decizia fiind posibil să fie amânată, potrivit unor surse din rândul liberalilor.
Liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a explicat duminică seara că există sectoare în care scorurile sunt "extrem de strânse" între candidaţii PNL, iar o decizie finală va fi luată pe baza trendului de creştere pe care îl prezintă un anumit candidat. "Sunt unii care îşi fac campanie de câteva luni şi alţii doar de o lună şi deja le suflă în ceafă", a explicat Predoiu.
Liderul PNL Bucureşti a mai spus că situaţia cea mai grea este la Sectorul 3, acolo unde actualul primar, Robert Negoiţă, stă mai bine decât orice candidat. ”Acolo vom găsi un candidat care nu are mamă, nu are tată şi care nu are ce pierde”, a spus Predoiu.
Conform cifrelor din sondajele interne ale PNL, intrate în posesia MEDIAFAX, cea mai strânsă luptă în PNL este la Sectorul 1, acolo unde Diana Tuşa este cotată la 35%, în timp ce Alexandru Nazare este cotat la 30%.
La Sectorul 2, liberalii şi-au măsurat candidaţii în raport cu actualul primar, Neculai Onţanu (UNPR). Dacă în luptă ar intra deputatul Cristian Popescu şi Neculai Onţanu, liberalul ar obţine 32%, în timp ce actualul primar ar lua 50%. În acelaşi timp, dacă liberalul Adrian Neacșu ar fi contracandidatul lui Onţanu, acesta ar obţine 29%, în timp ce actualul primar şi-ar păstra procentul de 50%.
În Sectorul 3, liberalii au măsurat patru candidaţi: Florin Alexe, Eugen Nicolăescu, Cristian Tudorache sau Inocenţiu Voinea, dar fiecare ar obţine sub 20%. Lupta este dominată însă de actualul primar, Robert Negoiţă, care ar obţine 75%.
La Sectorul 4, clasamentul candidaţilor PNL este strâns. Marius Rogin ar obţine 34%, Honorius Prigoană ar obţine 33%, în timp ce actualul primar interimar al Capitalei, Răzvan Sava ar obţine 32%. Având în vedere diferenţele mici între candidaţi, decizia va fi luată de conducerea PNL, inclusiv pe baza altor date din sondajul extins.
În Sectorul 5, cel mai bine plasat candidat PNL este deputatul Ovidiu Raeţchi, cotat la 28%. Din sondajul PNL a fost eliminat social-democratul Cristian Rizea, cel care a anunţat că se retrage din cauza problemelor cu DNA. Liberalii l-au măsurat, în schimb, pe primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, iar acesta ar obţine 33%.
La Sectorul 6, Ştefan Florescu este cotat la 29%, în timp ce deputatul Răzvan Mironescu este cotat la doar 20%. În acelaşi timp, candidatul PSD, Gabriel Mutu, este cotat la 21%.
Citeşte şi: Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, audiată la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul lui Mihail Vlasov
Citeşte şi: Alina Gorghiu: Cioloş are uşa deschisă la PNL. Vrea să rămână tehnocrat, dar viaţa este lungă
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Giulgiul din Torino, în care a fost înfășurat Mântuitorul, este autentic și are 2000 de ani
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Iohannis: După alegeri voi provoca partidele la o discuţie despre modernizarea Constituţiei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Cum a reuşit o tânără să construiască o afacere cu care face milioane de dolari şi unde lucrează doar trei ore pe săptămână cu mai puţini bani de cât dau unii pe o pereche de pantofi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut o relație extraconjugală și că are un copil cu un manechin!
PROSPORT.RO
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:40
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Macron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii / Rusia acuză Marea Britanie de „implicare directă din ce în ce mai mare” în război
-
ieri, 21:50
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman