Ponta: Nu există posibilitatea ca preşedintele să-l suspende pe Dragnea din funcţiile în Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu există posibilitatea ca preşedintele Traian Băsescu să-l suspende pe vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Liviu Dragnea din funcţiile deţinute în Guvern.

766 afișări
Imaginea articolului Ponta: Nu există posibilitatea ca preşedintele să-l suspende pe Dragnea din funcţiile în Guvern

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"Conform Legii răspunderii ministeriale, preşedintele poate suspenda numai pe cei care nu sunt membri ai Parlamentului - domnul Dragnea e membru al Parlamentului - şi numai pentru fapte care au legătură cu activitatea de ministru - domnul Dragnea anul trecut nu era ministru", a spus Ponta.

El a arătat că, eventual, Traian Băsescu poate să încerce să îl suspende pe el, pentru că era prim-minsitru anul trecut.

"Dar nu a vrut Papici să mă audieze, să mă pună sub învinuire. Nu înţeleg de ce. Sunt exact la fel de vinovat ca şi Dragnea de faptul că am vrut să-l schimbăm pe Traian Băsescu. Mi-asum această responsabilitate şi mă şi mândresc cu ea", a adăugat Ponta.

El a subliniat că lui Dragnea nu i se poate lua funcţia de vicepremier nici legal, nici politic.

"Ar trebui să-i sancţionăm pe toţi cei 7,4 milioane de români care au votat. Ce facem? Le luăm la toţi funcţiile? Îi trimitem pe toţi în închisoare pentru că au îndrăznit să vină la referendum să voteze împotriva lui Traian Băsescu?", a spus Ponta.

Întrebat dacă speră că va fi chemat ca martor în instanţă, Ponta a răspuns: "Domnul Dragnea nu a candidat la nimic la referendum, ci domnul Papici sau, mă rog, cine aşa, a spus că a strâns voturi pentru USL. Eu sunt preşedintele USL, alături de Crin Antonescu, deci a strâns pentru mine. Eu vreau să vin să spun şi el nu vrea să vin să-i spun. L-ar fi deranjat să-i demontez toate acele acuzaţii strict politice", a spus Ponta.

El a arătat că este vorba de o mare problemă pentru viitorul democratic al României dacă se consideră infracţiune organizarea unui referendum conform Cosntituţiei sau dacă îţi faci campanie electorală.

"Sunt convins că judecătorii vor infirma aceste acuzaţii 100% politice, care nu mă surprind, pentru că mi le-a spus Traian Băsescu în mod direct, mie, mi-a spus, cred că a zis-o şi în public - trebuie să plătiţi pentru că aţi vrut să mă suspendaţi", a susţinut Ponta.

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală.

Articolul 109 din Costituţie, privind răspunderea membrilor Guvernului, menţionează, la alineatul 2, faptul că numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai precizează articolul 109 din Legea fundamentală. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială, se mai arată în acelaşi articol din Constituţia României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici