Preşcolarii vor beneficia de programul privind consumul de fructe proaspete

Guvernul a decis să extindă şi la preşcolarii din grădiniţe de stat şi particulare acreditate programul de încurajare a consumului de fructe proaspete, adoptând în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă în acest sens, costurile extinderii acestui program fiind de 13 milioane lei în 2016-2017.

456 afișări
Imaginea articolului Preşcolarii vor beneficia de programul privind consumul de fructe proaspete

Preşcolarii vor beneficia de programul privind consumul de fructe proaspete

În prezent, grupul-ţintă al Programului include elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, extins ulterior şi la elevii din clasa pregătitoare.

Decizia de extindere a programului care face parte din Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei se aplică începând cu anul şcolar 2016-2017, iar prin această măsură Executivul vrea să încurajeze consumul de fructe proaspete de către copii, pentru conştientizarea de către aceştia a beneficiilor unei alimentaţii sănătoase bazată pe consumul de fructe proaspete.

"Pe termen lung, implementarea acestui program, la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate diferitelor afecţiuni cauzate de o alimentaţie nesănătoasă. Pe de altă parte, măsura elimină inechităţile şi discriminarea dintre preşcolari şi şcolarii care urmează cursuri în aceleaşi unităţi de învăţământ. Programul este destinat tuturor copiilor din grupul ţintă, indiferent de statutul social", precizează Guvernul printr-un comunicat de presă.

În acelaşi timp, decizia reprezintă totodată o oportunitate pentru sectorul românesc de fructe în diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de producţie şi comercializare. Fondurile necesare extinderii programului către preşcolari, pentru anul şcolar 2016-2017, sunt în valoare de aproximativ 13 milioane lei, reprezentând efort financiar exclusiv al bugetului de stat.

În anul şcolar 2016-2017, numărul total al preşcolarilor din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore este de 347.908, iar limita valorii zilnice este de 0,37 lei/preşcolar. Limita valorică cuprinde preţul integral de achiziţie a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici