Stroe: La alegerile pentru Colegiul 19 va fi "o ciufuleală între doamne"

Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că ar traduce prin "pâine şi circ" propunerea PDL la Colegiul 19, în persoana lui Teo Trandafir, despre care spune că e o "actiţă glumeaţă" şi nu om politic, în timp ce Liliana Mincă e măcar economistă şi are experienţă.

20 afișări
Imaginea articolului Stroe: La alegerile pentru Colegiul 19 va fi "o ciufuleală între doamne"

Stroe: L alegerile pentru Colegiul 19 va fi "o ciufuleală între doamne" (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Eu aş traduce simplu: pâine şi circ. Dacă nu pot să dea poporului pâine, pedeliştii îi dau circ. Că cine e Teo Trandafir? O actriţă glumeaţă. În loc să dea un om politic cât de cât capabil să se gândească la problemele economice, punctul de pensie, la sindicalişti, la sănătate, învăţământ, dă un circar", a susţinut Radu Stroe.

Întrebat dacă are şanse să câştige, liberalul a precizat că, în opinia sa, confruntarea electorală va fi "o ciufuleală între doamne".

"În ţara românească şanse există acolo unde te aştepţi mai puţin. Sigur că fiecare are şansa lui. Înţeleg că de la PSD+PC este Liliana Mincă, doamna aceea de la Loteria Naţională, doamna aceea e economistă, e pricepută. Mi se pare că o să fie o ciufuleală între doamne, dacă pot să mă exprim aşa, cu deosebirea că Mincă are înclinaţii, aplicaţii şi experienţă în domeniul economic, deci are o raţiunea de a fi trimisă în Parlament, cealaltă e cu emisiunile de telenovele şi de circ de la televiziune. Cred că va fi lesne pentru popor să aleagă, dar vom vedea", a conchis Stroe.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici