- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.10.2013, 16:38)
- Valentina Postelnicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Traian Băsescu: Wilfried Martens, un mare om politic şi de stat cu vocaţie autentic globală
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare Regelui Philippe şi liderului PPE Joseph Daul, la încetarea din viaţă a preşedintelui PPE, Wilfried Martens, în care arată că este o pierdere pe care o deplânge cu adânc regret alături de toţi cei care l-au cunoscut şi respectat.
143 afișări
Traian Băsescu: Wilfried Martens, un mare om politic şi de stat cu vocaţie autentic globală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/Bogdan Maran)
Scrisoarea şefului statului este adresată Majestăţii Sale Regele Philippe al Belgienilor şi preşedintelui interimar al Partidului Popular European, Joseph Daul. Preşedintele Traian Băsescu menţionează în scrisoare că, în România, preşedintele Martens va fi rememorat cu recunoştinţă pentru sprijinul constant acordat revenirii ţării după 1990 în familia democraţiilor europene occidentale şi arată că, mulţumită acestuia, PPE a ţinut la Bucureşti congresul său din toamna anului 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avertismentul unui cercetător: Chatboții care simulează persoane decedate riscă să-i tulbure pe cei dragi prin „bântuiri digitale nedorite”
-
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi
-
Paolo Maldini, pe urmele lui Gică Hagi: refuză să mai meargă la meciurile echipei pe care o iubeşte
-
Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite
"La Bucureşti, sub îndrumarea sa, Partidul Popular European a adoptat o nouă platformă politică pentru următorii 20 de ani, centrată pe valorile tradiţionale care l-au consacrat în preferinţele cetăţenilor. Românii îi vor rămâne recunoscători pentru decizia de a alege ca Bucureştiul să devină centrul în care a fost reafirmată unitatea forţelor politice de dreapta din Uniunea Europeană în jurul unor obiective foarte ambiţioase privind dezvoltarea proiectului de integrare", scrie Traian Băsescu.
Preşedintele menţionează că va păstra vie memoria preşedintelui Martens, de care se simte "legat prin aceeaşi convingere că Uniunea Europeană trebuie să avanseze spre o veritabilă Uniune Politică".
"Am aflat, cu profundă tristeţe, vestea dispariţiei marelui om politic şi de stat cu vocaţie autentic globală care a fost Wilfried Martens. Este o pierdere ireparabilă pentru naţiunea belgiană, pe care a servit-o cu devotament în vremuri deosebit de dificile, pentru Uniunea Europeană, al cărei proiect de integrare i-a solicitat cu prioritate efortul de concepţie şi acţiune, pentru mişcarea politică de centru-dreapta din interiorul şi exteriorul Uniunii Europene, pe care a ridicat-o la statura de principală forţă politică aptă să servească interesele cetăţenilor. Este o pierdere pe care o deplângem cu adânc regret alături de toţi cei care l-au cunoscut, apreciat şi respectat", se arată în scrisoarea semnată de preşedintele României.
Şeful statului a ţinut să aducă un cald omagiu preşedintelui Wilfried Martens pentru activitatea sa determinantă la conducerea Partidului Popular European. "Este graţie muncii sale neobosite că PPE a fost constant cel mai important partid din Uniunea Europeană din anul 1999. Este meritul domniei sale că resursele acestei formidabile construcţii politice au constituit principala sursă de politici pentru cetăţenii europeni şi de lideri pentru instituţiile Uniunii, de numele multora dintre aceştia fiind legate marile reforme recente ale Uniunii Europene", scrie preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului subliniază că Wilfried Martens rămâne în istoria politică a Regatului Belgiei şi dincolo de graniţele acesteia cu un renume care suscită admiraţie şi respect pretutindeni. "Capacitatea domniei sale de a gestiona situaţii excepţionale, precum criza economică din anii 1980 şi reformele constituţionale din 1980 şi 1988, l-a impus deopotrivă în vârful ierarhiei oamenilor politici de anvergură şi în preferinţele electoratului.
Experienţa deosebit de valoroasă pe care acumulat-o în perioade dificile în fruntea Guvernului belgian a fost exploatată şi pusă în valoare în ceea ce avea să devină cea de-a doua mare realizare a carierei sale prodigioase, consolidarea Partidului Popular European. Mă înclin cu respect în faţa performanţei sale de a se fi aflat timp de 23 de ani la conducerea PPE şi a rezultatelor pe care acest partid le-a obţinut mulţumită leadership-ului său vizionar", se arată în scrisoarea semnată de şeful statului român.
Fostul premier belgian şi preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 77 de ani.
Născut la 19 aprilie 1936, el a fost premier al Belgiei între 1979 şi 1992, cu excepţia unei perioade de opt luni în 1981. Martens a fost preşedinte al PPE din 1990.
La conducerea unei coaliţii de social-creştini şi liberali, el a participat la evoluţia federală a Belgiei, concretizând existenţa Regiunii Valone şi Regiunii Flamande în 1980.
Wilfried Martens anunţase marţi că a părăsit temporar funcţia de preşedinte al Partidului Popular European (PPE) din cauza unor probleme de sănătate. Conducerea PPE a fost preluată de Joseph Daul, preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European.
Citeşte şi:
Preşedintele PPE Wilfried Martens a murit
Citește pe alephnews.ro: Nokia relansează modelul 3210, apărut acum 25 de ani. Telefonul va costa 349 lei și va avea și jocul Snake
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: Stolojan: Wilfried Martens a avut o contribuţie extraordinară la reunificarea continentului european
Citește și: Preşedintele PPE Wilfried Martens a murit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Cine este antreprenorul care vrea să transforme cele mai arzătoare dorinţe ale oamenilor într-o afacere. El a creat şi vândut mai multe afaceri
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
CANCAN.RO
Badantă din Italia, hărțuită de fiul femeii de care avea grijă / Bărbatul de 60 de ani a dezvoltat o OBSESIE bolnavă pentru ea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe