La înălţime - Căldură mare şi la Vârful Omu

Munţii Bucegi constituie pentru mulţi dintre noi locul de încărcare a bateriilor. Omu este punctul culminant al masivului, fiind în acelaşi timp unul dintre cele mai înalte vârfuri din Carpaţi.

1 afișare
Imaginea articolului La înălţime - Căldură mare şi la Vârful Omu

La înălţime - Căldură mare şi la Vârful Omu

Valul de căldură care a "lovit" săptămâna trecută sudul şi sud-estul Europei a ajuns după cum bine ştim şi în România şi a determinat ca aerul să fie apropae irespirabil cu precădere în zilele de 23 şi 24 iulie pentru locuitorii din sudul ţării. Acest val s-a simţit însă şi în Munţii Bucegi, şi chiar şi pe Vârful Omu, acolo unde în mod normal temperaturile maxime nu depăşesc 9-10 grade C. "Momentul numit «caniculă» nu este strict legat de schimbarea climatică şi nu s-a datorat direct încălzirii globale. Amprenta acestui aer atât de fierbinte ca durată şi mai ales ca intensitate a avut ca «vinovat» circulaţia atmosferică, aerul tropical venit din nordul Africii. Extinderea acestuia mai ales pe verticală a determinat ca şi vârful Omu să resimtă din plin căldura în perioada 16-25 iulie 2007, perioadă caniculară din ţara noastră", explică Ortansa Jude, meteorolog şi cercetător ştiinţific în cadrul ANM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici