- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.12.2018, 08:31)
- Razvan Tupa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
20 decembrie 1989, ZIUA în care România are primul oraş LIBER de comunism. Nicolae Ceauşescu, prima apariţie la TV despre proteste
Pe 20 decembrie 1989, Timişoara era primul oraş românesc în care se anunţa eliberarea de comunism, iar protestele începeau să se extindă şi în alte localităţi din vestul ţării, la Lugoj şi la Arad.
2322 afișări
SURSA FOTO: Activenews
În fiecare an, pe 20 decembrie, la ora 12.00, sirenele sună la Timişoara. Astfel este marcată ziua în care oraşul a fost declarat liber de comunism.
Mii de muncitori din fabricile timişorene porneau pe 20 decembrie 1989 spre centrul oraşului. Presa românească nu relata în niciun fel evenimentele din vestul ţării. Cu o zi înainte, marţi, se declanşase greva generală la fabrica Elba. Muncitorii de aici au reuşit să deschidă porţile fabricii şi, pe 20 decembrie, şi au pornit spre uzinele din apropiere. Muncitorii de la Solventul, la Electromotor şi de la fabrica de pălării au fost chemaţi în stradă de cei veniţi de la Elba. Când au ieşit şi cei de la UMT (Uzinele Mecanice Timişoara), în centrul oraşului erau deja o sută de mii de protestatari care strigau "Libertate!".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că toți din țară au puterea și o exercită
-
883 de permise de conducere au reţinut poliţiştii de 1 Mai
-
Sfaturi de la ANPC pentru vopsirea ouălor: Nu folosiţi vopsea tipografică sau pentru textile
-
Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot
În faţa numărului mare de protestatari, armata este retrasă în cazarme la ora 14.00.
În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara ia fiinţă Frontul Democratic Român, primul organism public al Revoluţiei din 1989, şi curând declară oraşul liber de comunism. Protestatarii încep să vorbească din balconul Operei. La ora 15.10, în piaţă se striga "Nu plecăm!".
Protestatarii au fost primiţi la Comitetul Judeţean de Partid de primul ministru al statului comunist, Constantin Dăscălescu.
Ion Savu, angajat al fabricii de detergenţi povestea mai târziu: "Am cerut demisia lui Ceauşescu, a Guvernului, retragerea armatei din oraş, eliberarea celor arestaţi, eliberarea morţilor către familii".
La Lugoj izbucnesc primele proteste şi apar primele victime: două persoane sunt împuşcate mortal în apropierea unei unităţi militare. Cărţile semnate de Ceauşescu sunt arse după ce se sparge vitrina librăriei, iar sediul comitetului de partid din municipiu este abandonat de funcţionari, birourile fiind devastate până când aproximativ 50 de persoane sunt reţinute de forţele de ordine.
Şi arădenii începeau să se adune pe străzi, se vorbeşte despre manifeste care cer solidarizarea cu protestele de la Timişoara şi seara au apărut şi inscripţii anticeauşiste pe mai multe clădiri şi garduri din centrul oraşului.
În seara zilei de 20 decembrie începe să se vorbească şi în Reşiţa despre solidarizare cu timişorenii şi primele proteste vor începe în ziua urmăzoare.
Europa Liberă transmite relatări ale martorilor oculari care vorbesc despre scandările de la Timişoara. Se vorbeşte despre "Jos Ceauşescu! Suntem flămânzi! Haideţi cu noi! Ceauşescu, PCR, libertatea unde e?", dar se aud de pe o înregistrare datată 17 decembrie împuşcături şi strigăte ale protestatarilor.
La întoarcerea din Iran, Nicolae Ceauşescu a apărut la televizor cu un discurs în care a catalogat protestele de la Timişoara drept acţiuni "ale grupurilor antinaţionale, teroriste".
Discursul său vorbea despre "acţiuni cu caracter terorist care au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercuri reacţionare imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine". Pentru Ceauşescu, "scopul acestor acţiuni antinaţionale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste".
Peste noapte, Comitetul PCR ia în considerare organizarea unui miting popular care să demonstreze că Nicolae Ceauşescu încă se mai bucură de susţinerea oamenilor.
Citește pe alephnews.ro: Datoria publică a României a atins 841 de miliarde lei în februarie 2024 și depășește 52,5% din PIB
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe și posteriorul de 30.000 € 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe