Buzău: O fetiţă de 8 ani, căutată de zeci de persoane şi câini de urmă după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

O fetiţă de 8 ani din Buzău este căutată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a plecat spre bunicul său, aflat la aproximativ 500 de metri de casă şi nu a mai revenit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

149 afișări
Imaginea articolului Buzău: O fetiţă de 8 ani, căutată de zeci de persoane şi câini de urmă după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

Buzău: O fetiţă de 8 ani, căutată de zeci de persoane şi câini de urmă după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

La căutări participă zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari, fiind folosiţi şi doi câini de urmă

Potrivit Poliţiei Buzău, alerta a fost dată în jurul orei 21 când poliţiştii au fost sesizaţi de dispariţia unui copil de 8 ani.

“ La data de 13 septembrie a.c.,în jurul orei 21.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, PLOSCARU NICOLETA , de 8 ani şi 10 luni, din comuna Bisoca, sat Recea, judeţul Buzău , a plecat în jurul orei 17.00 de la domiciliu către o locaţie situată la aproximativ 500 de metri de domiciliu şi nu a revenit”, arată sursa citată.

Copila ar fi plecat spre o zonă de fâneaţă,unde cosea bunicul său, însă trebuia să ranziteze o porţiune de pădure.

La căutări participă aproximativ 60 de poliţişti, 5 jandarmi, 9 pompieri, voluntari din partea familiei şi paznici de vânătoare, fiind folosiţi şi doi câini de urmă.

Copila are o înălţime de 120 cm, greutate de 30 kg, păr şaten, prins în coadă, ochi căprui, ten deschis, faţă ovală.

Era îmbrăcată cu un tricou de culoare alb, pantaloni negri lungi tip colant şi pantofi sport, roşu cu negru.

“Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, transmite IJP Buzău.

 

Taguri:
poliţie,
fetiţă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici