- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.05.2012, 16:18)
- Elvira Gheorghita , Valentin Anghel ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae.
359 afișări
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE (Imagine: Shutterstock)
"Numărul cazurilor de erori medicale nu crescut în ultima perioadă. A crescut numărul reclamaţiilor. De fapt, numărul cazurilor de erori medicale de la noi este mult sub media Uniunii Europene. Legat de creşterea numărului reclamaţiilor, există o lege a seriilor. Apare o reclamaţie, după care apar, în serie, altele", a spus preşedintele CMR.
Potrivit lui Astărăstoae, dacă sunt constatate erori, este foarte clar că lumea medicală este foarte obosită şi tracasată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
"La stres, poate creşte numărul de erori. În România, nu este respectat numărul de ore de lucru prevăzut în Directiva europeană. În Uniunea Europeană, numărul de ore de lucru nu poate depăşi 38 (pe săptămână - n.r.), cu gărzi cu tot. La noi, cu gărzi, sunt 58-60 de ore pe săptămână. Într-un spital mic, unde nu sunt medici suficienţi, un doctor face gardă la două zile. Avem deja un deficit de medici, iar cât producem nu acoperă numărul celor care pleacă. Apoi, suntem singura ţară din UE, unde venitul mediu în sănătate este cel mai mic din UE, sub venitul mediu pe economie. Adică este 0,77 din venitul mediu pe economie, faţă de Marea Britanie, unde este de 4,3 ori venitul mediu pe economie, Franţa - 3,4, chiar şi Bulgaria - 1,1. Concret, un medic nu câştigă la noi nici măcar venitul mediu pe economie", a mai spus profesorul Astărăstoae.
Preşedintele CMR mai spune că blocarea posturilor din 2009 a creat o mare presiune pe medicii rămaşi în sistem. "Când România va adopta Directiva europeană privind timpul de lucru, atunci deficitul de medici se va accentua", avertizează Astărăstoae.
În ultima săptămână, în România, patru familii au semnalat cazuri de erori medicale.
Cel mai recent este cel al unei tinere de 26 ani care a decedat în toaleta Spitalului TBC Aiud. Familia acuză cadrele medicale de neglijenţă şi susţin că personalul de gardă ar fi intervenit după aproape 45 de minute. Până atunci, mai multe paciente au încercat resuscitarea pacientei. Soţul tinerei a depus plângere la Parchet şi a sesizat Colegiul Medicilor Alba.
La sfrâşitul săptămânii trecute, o fetiţă de patru ani a decedat la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" din Capitală, după ce fusese anterior la Spitalul "Grigore Alexandrescu" şi la Institutul "Matei Balş"
Medicii de la "Alfred Rusescu" i-au dat fetiţei un antibiotic pentru care ar fi fost făcut testul de alergii, iar apoi, când febra a crescut la 39 de grade, i-au administrat un antitermic prin venă. Ulterior, fetiţa a intrat în stop cardio-respirator.
În acest caz, a fost începută o anchetă la nivelul spitalului, al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi, implicit, al Ministerului Sănătăţii. Totodată, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşt vor face o anchetă după finalizarea investigaţiilro medico-legale.
La 16 mai, familia unui băiat de patru ani l-a acuzat de malpraxis pe medicul chirurg Sorin Brătilă de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru că l-a operat pe copil la mâna stângă, şi nu la cea dreaptă, unde acesta avea o afecţiune. Părinţii susţin şi că medicul ar fi făcut o intervenţie chirurgicală pentru fimoză, pentru care nu şi-au dat acordul. Ei sunt hotărâţi să dea spitalul în judecată, dar vor face şi plângere la Colegiul Medicilor.
Tot la 16 mai, o tânără timişoreancă a anunţat că va face plângere la Colegiul Medicilor şi va da în judecată medicul care i-a făcut o întrerupere de sarcină, după ce, la patru luni de la intervenţie, a aflat că este însărcinată.
În intervalul 2006-2011, Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din România a analizat 725 dosare în care au fost reclamaţi 916 doctori, dintre care 198 au fost sancţionaţi.
Numărul medicilor reclamaţi la CMR a crescut de la 112 în 2006 la 187 în 2011, cel mai mare din ultimii şase ani.
În 2006 şi 2008, cele mai multe reclamaţii au vizat medici de la obstetrică şi ginecologie, în 2007 şi 2010, de la chirurgie, în 2009 - de la medicina de familie, iar în 2011 - de la medicină internă şi cardiologie.
Din totalul medicilor sancţionaţi în ultimii şase ani, cei mai mulţi au primit mustrare, 13 au fost amendaţi, 11 au primit interdicţia de a profesa, iar într-un caz s-a decis retragerea calităţii de membru al CMR.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:15
CFR Cluj învinge cu 2-1 Sepsi OSK, în prelungiri, şi trece pe locul 2
-
ieri, 23:03
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 795. Armata ucraineană a doborât nouă drone, ruşii au interceptat 17 drone / Doi ucraineni ucişi în Germania, un suspect rus a fost reţinut / Moscova ameninţă Occidentul cu un răspuns sever dacă îi sunt atinse activele