Culesul viei a început mai devreme în Galaţi. Agricultorii se plâng de lipsa muncitorilor

Vremea a dat peste cap planurile viticultorilor gălăţeni care au fost nevoiţi să dea startul campaniei de recoltare a strugurilor cu două săptămâni mai devreme. Culesul viei a început, chiar dacă agricultorii nu găsesc zilieri şi aduc muncitori de la zeci de kilometri distanţă.

941 afișări
Imaginea articolului Culesul viei a început mai devreme în Galaţi. Agricultorii se plâng de lipsa muncitorilor

Culesul viei a început mai devreme în Galaţi. Agricultorii se plâng de lipsa muncitorilor

Într-una din cele mai mari exploataţii viticole din judeţul Galaţi, joi a fost prima zi de cules, chiar dacă proprietarul nu a reuşit să găsească numărul necesar de zilieri.

Şefii Staţiunii de Cercetare Viticolă Târgu Bujor au fost nevoiţi să dea startul campaniei deoarece strugurii s-au copt mult mai repede anul acesta decât în anii precedenţi.

„Anul acesta condiţiile climatice au favorizat maturarea timpurie a strugurelui. Acum avem 200 de grame de zahăr la soiul de Fetească Regală cu care am şi început. Ne conformăm şi începem să strângem recolta. Ne-am apucat de cules... Strugurele a acumulat tot ce are necesar pentru un vin de calitate... Avem nevoie de oameni pentru cules. Este prima zi, până se duce vestea că a început recoltatul... Avem nevoie de oameni, fiecare zi de întârziere duce la diminuarea cantităţii de struguri. De săptămâna viitoare vor veni din alte judeţe, am început cu localnicii, avem mai mulţi ca anii trecuţi, dar avem nevoie”, a declarat directorul Staţiunii de Cercetare Viticolă Tg.Bujor, Alina Donici.

În campania agricolă s-a implicat şi primarul oraşului Târgu Bujor, care a încercat să-i mobilizeze pe oameni.

„Este extrem de bine să-ţi rotunjeşti veniturile venind la o activitate plăcută, la cules struguri. Aţi văzut, oamenii vin de la mulţi kilometri distanţă, de la Griviţa. Sper că vor veni şi localnicii, cu toate că în prima zi nu au fost bine informaţi, dar sunt convins că anul acesta numărul de persoane va fi acoperit. Sunt vreo 150 de persoane în prima zi, în zilele următoare cred că vor fi peste 200 de persoane, ceea ce este destul pentru staţia viticolă de la Tg.Bujor”, a spus primarul oraşului Tg.Bujor, Laurenţiu Gîdei.

În prima zi de cules au fost în special oamenii care participă an de an la această activitate.

„Vin de 26 de ani la culesul strugurilor. Noi ne-am obişnuit şi nu ni se pare greu, e o muncă plăcută. Mai câştigăm un ban, ce să facem acasă?”, a spus Moise Alexandrina, o localnică de 60 de ani.

Tot pentru bani, la culesul viei vin şi persoane care locuiesc la zeci de kilometri distanţă.

„În fiecare an venim aici la cules, sunt mulţumit. Câştig un ban cinstit, ce să fac? Să mă apuc de furat? Fac naveta cu maşina, de la Griviţa, o distanţă de aproximativ 40 de kilometri”, a declarat unul dintre zilierii din podgoria de la Tg.Bujor.

Conform înţelegerii cu conducerea Staţiunii de Cercetare Viticolă Târgu Bujor, fiecare zilier primeşte 90 de lei pentru o cantitate de 450 de kilograme de struguri culeşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici